News Flash:

A doua victorie consecutiva pentru baschetbaliste

14 Martie 2011
617 Vizualizari | 0 Comentarii
Baschetbalistele de la Poli au iesit din criza
Baschetbalistele de la Politehnica Iasi au reusit sa obtina a doua victorie consecutiva in mai putin de o saptamana. Intr-un joc disputat sambata, la Bucuresti, iesencele au invins la Bucuresti, pe Sportul Studentesc, cu scorul de 77-68 (19-7,14-21,20-14,24-26). Partida a contat pentru etapa 9 a Seriei A2 de baschet feminin.
Fetele pregatite de antrenorul Ionut Onose au inceput in forta jocul din Arena de Baschet Bucuresti si conduceau dupa primul sfert cu 19-7. La fel ca si in alte partide din aceasta parte a doua a sezonului a urmat un moment de blocaj in jocul iesencelor si gazdele au castigat sfertul secund cu 21-14, astfel ca la pauza mare Poli avea un avantaj de doar 5 puncte, scor 33-28. Imediat dupa revenirea de la vestiare, lucrurile au revenit la normal pentru Poli, care a marit ecartul fata de Sportul la 11 puncte (scor 53-42). Trupa din Regie a incercat din rasputeri sa revina pe tabela, a castigat sfertul al patrulea cu 26-24, dar la final Politehnica a obtinut a doua victorie consecutiva, scor 77-68. Iesencele au ajuns astfel la 3 succese in Seria A2 si daca vor reusi sa nvinga sambata viitoare, acasa pe Galactica Olimpia Brasov atunci ar intrece echipa de sub Tampa si ar urca pe locul 4 in Serie (din 6 formatii). Dupa 9 etape, Politehnica ocupa locul 5 in aceasta serie, sub echipa din Iasi fiind clasata doar Sportul Studentesc. In meciul disputat sambata in Arena de Baschet Bucuresti, pentru echipa pregatita de Ionut Onose, cea mai buna marcatoare a fost Doinita Panait, cu 21 de puncte, urmata in topul eficacitatii de Panzaru, cu 18 puncte (la care se adauga 11 recuperari). Celelalte puncte ale formatiei iesene au fost reusite de jucatoarele: Necula – 16p, Walker – 11p, Tatarinova – 7p, Alaiba – 4p. De partea cealalta, pentru echipa din Regie, cea mai buna marcatoare a fost Cuatu, cu 22 de puncte, restul punctelor fiind reusite de jucatoarele: Lovasz – 13p, Dumitrache – 12p, Mitroi Banu – 8p, G. Vlad – 5p, C. Usurelu – 4p, Ianusi – 2p, T. Lungu – 2p. Tot in etapa 9 a Seriei A2 de baschet feminin s-au mai jucat meciurile: CSM U Oradea - BC Galactica Olimpia Brasov 51-46 si Universitatea Cluj - CSU LPS Alba Iulia 77-78. Dupa victoria de la Cluj, CSU LPS Alba Iulia este lider in Seria A2, cu 16 puncte, urmata de Universitatea Cluj - 15p, CSM U Oradea - 13 p.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1905 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012527 (s)