News Flash:

Dolha refuză prelungirea: Dinamo ar putea ramane fara portarul titular in tur

18 Februarie 2011
1187 Vizualizari | 0 Comentarii
Emilian Dolha 1
Ema a declinat propunerea conducerii de a-şi extinde şederea în Ştefan cel Mare deoarece i s-a propus doar un an de contract, dar şi reducerea salariului

Dinamo ar putea rămîne fără Emilian Dolha, titularul din turul campionatului. Inainte de plecarea în cantonamentul din Antalya, staff-ul tehnic şi conducerea spuneau că goalkeeper-ului de 31 de ani îi va fi prelungit acordul scadent în vară.

Zilele trecute, şefii au purtat o discuţie cu Ema despre noul contract. "I-am propus extinderea pînă în vara lui 2012, cu opţiune pe încă un an din partea clubului, dar ne-a refuzat pe motiv că îşi doreşte să semneze pe o perioadă mai mare", au spus ieri conducătorii.

Pierdea 25.000 de euro

Lui Dolha i se propusese ca noul contract să intre în vigoare încă de acum, adică să încaseze, începînd cu luna ianuarie, un salariu de 10.000 de euro lunar. Cu 5.000 de euro mai puţin decît are în prezent, fapt ce i-ar fi adus pierderi de 25.000 de euro pînă în luna mai, cînd îi expira contractul semnat în 2008. Acţionarii susţin că goalkeeper-ul ar fi fost de acord cu suma, însă a cerut garanţia unui angajament cel puţin pînă în 2013.

Opţiuni din Grecia şi Polonia

Faptul că Dolha se află în ultimele luni de contract i-a atras pe impresari, care s-au interesat la club despre pretenţiile financiare ale lui Dinamo. Arka Gdynia, locul 13 în Polonia, şi o formaţie din prima ligă din Grecia îl doresc pe portarul de 31 de ani. Fie de acum, dacă preţul cerut de "cîini" va fi unul rezonabil, fie din vară, cînd portarul devine liber de contract.

106 minute a jucat Dolha în turneul de pregătire din Turcia, cel mai puţin dintre portari, întrucît a fost şicanat de dureri la tendonul lui Achile

13 meciuri a jucat Dolha pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile, el revenind pe gazon abia în septembrie 2010 după o operaţie la umăr

Cine apără în retur?

In cazul în care Dolha nu va ajunge la o înţelegere cu conducerea, cu siguranţă nu va mai apăra în retur. George Curcă (29 de ani) a avut cele mai bune evoluţii în turneul din Antalya, fiind favorit la titularizare. Cristian Bălgrădean (23 de ani) ar putea fi cedat sub formă de împrumut la Unirea Urziceni, în baza transferului lui Raul Rusescu, iar Naumovski (22 de ani) nu poate emite încă pretenţii pentru primul "11" întrucît a avut prestaţii oscilante.

Morozov e aşteptat azi


Igor Morozov ar trebui să ajungă azi la Bucureşti, după cum transmiseseră aseară reprezentanţii fotbalistului. Fundaşul de 21 de ani va face vizita medicală, apoi va negocia termenii contractului cu Dinamo. Internaţionalul estonian va semna pînă în vară, cu opţiune de prelungire pe încă patru sezoane, dacă va fi de acord cu condiţiile roş-albilor.

Pulhac poate aduce bani

Cristi Pulhac a fost titular în week-end pentru Hercules, în partida cîştigată în faţa Zaragozei (2-1). Evoluţia fundaşului de 26 de ani a fost apreciată de ziarele din Spania, dar şi de colegi. "A jucat bine, e un băiat care, deşi nu juca, nu a renunţat niciodată la luptă. Şi-a adus contribuţia la succesul echipei", a spus concurentul său pe post Francisco Pena. Hercules are opţiune de activare a transferului definitiv pentru Pulhac la finalul lunii aprilie, pentru 250.000 de euro.

Ando se teme de cei din Ghencea

Ioan Andone a spionat mai multe formaţii din Liga 1 în turneul de pregătire din Antalya, dar cel mai impresionat a rămas de eterna rivală, Steaua. "Am văzut-o în meciul cu Steaua Roşie Belgrad, atunci chiar mi-a plăcut cum au jucat. I-au dominat pe sîrbi cum nu mă aşteptam, incredibil pentru mine! Ar trebui să-mi fac griji că joc pe Ghencea", a zis "Fălcosul" la DigiSport.

Inbox:

- Ersin Mehmedovici (29 de ani) era aşteptat aseară la Bucureşti pentru a semna cu Dinamo pînă în vară, cu opţiune de prelungire pe încă două sezoane.
- Dinamoviştii au abandonat pista Ruud Knol, fundaşul de 29 de ani al Spartei Rotterdam, întrucît accidentarea acestuia este mai gravă decît au transmis iniţial olandezii.
- Roş-albii vor reveni de azi la antrenamente după o vacanţă de trei zile. Sîmbătă, jucătorii ar putea fi invitaţi la masă, împreună cu iubitele, de Ioan Andone.
- Unii dintre jucători nu au avut surprize prea plăcute cînd şi-au verificat cardurile. Cîţiva dintre fotbalişti sînt la zi cu plata, dar alţii au restanţe din octombrie sau noiembrie. Şefii au promis că se va rezolva totul săptămîna următoare.
emilian dolha 106 minute 13 meciuri ersin mehmedovici ruud knol
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2057 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016754 (s)