Portarul echipei Real Madrid şi al reprezentativei de fotbal a Spaniei, Iker Casillas, va avea ocazia să egaleze, în acest weekend, recordul de meciuri complete disputate în Primera Division cu gruparea madrilenă, deţinut de fostul fundaş Manuel Sanchis (437), care a jucat pentru Real între 1983 şi 2001.
Casillas a disputat pană în prezent 441 de jocuri în campionatul Spaniei cu Real Madrid, însă unul dintre ele l-a început pe banca de rezerve, apoi a fost constrans să părăsească terenul de patru ori (de două ori din cauza accidentărilor şi de alte două ori după ce a fost eliminat). El va egala, deci, performanţa lui Sanchis, dacă va fi integralist în partida cu Levante, programată duminică, iar apoi ar putea deveni unicul deţinător al acestui record, o săptămană mai tarziu, împotriva formaţiei Racing Santander.
La 30 de ani, Iker Casillas, căpitanul lui Real Madrid, a disputat în total 603 de meciuri, în toate competiţiile, pentru gruparea de pe Santiago Bernabeu, de care este legat prin contract pană în 2017.












