News Flash:

Nichita ingroapa sportul iesean

8 Martie 2011
951 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce a ingropat fotbalul Nichita ingroapa si cluburile sportive din Iasi
• Fundatia Sportului Iesean (FSI) a taiat drastic sumele pe care le acorda cluburilor sportive din Iasi si mai multe echipe risca sa de desfiinteze • In sedinta de ieri, Fundatia a impartit 2,6 milioane de lei, dintre care 1,5 milioane de lei vor ajunge la echipa de fotbal ACSMU Politehnica • Echipa de baschet masculin va primi doar 12 mii de lei pe luna, iar cea feminina doar 5 mii de lei lunar • "Vrem sa devenim capitala europeana a sportului, cu sportivi flamanzi si dezbracati", a declarat presedintele CS Politehnica, Leonid Antohi

Iasul incearca sa devina capitala europeana a sportului, dar primarul Nichita ingroapa sportul local. Fundatia Sportului Iesean (FSI) a taiat drastic sumele pe care le acorda cluburilor sportive din Iasi si mai multe echipe risca sa de desfiinteze. Motivand ca bugetul pe anul 2011 este de doar 4 milioane de lei (fata de 8 milioane de lei cat a fost in anul 2010, atunci cand Poli era in Liga I si era nevoie de mai multi bani), FSI a redus la jumatate alocatiile bugetare pentru mai multe echipe de prima liga. In sedinta de ieri, Fundatia a impartit 2,6 milioane de lei, dintre care 1,5 milioane de lei vor ajunge la echipa de fotbal ACSMU Politehnica. Restul de 1,4 milioane lei (din totalul de 4 milioane cat este bugetul FSI) vor fi impartiti in vara, dar mmare parte din acesti bani vor ajunge tot la jucaria preferata a primarului - echipa de fotbal din liga a doua. Astfel, echipele de la CS Politehnica au primit exact jumatate din sumele pe care le primeau pana acum. Echipa de baschet masculin (care are sanse mari sa ramana in prima divizie) va primi 12 mii de lei pe luna, echipa de fete, 5 mii de lei pe luna, echipa de rugby, 10 mii de lei pe luna, iar echipa de handbal masculin doar 5 mii de lei pe luna. Sectia de tir va primi 10 mii de lei pentru tot anul, iar sectia de judo nu va mai primi nici un ban de la FSI. La auzul acestor sume, presedintele CS Politehnica a recunoscut ca va fi obligat sa desfiinteze echipe. "Vrem sa devenim capitala europeana a sportului, cu sportivi flamanzi si dezbracati. Va fi foarte greu sa mai rezistam. Este nevoie de o noua analiza, pentru ca noi am facut bugetul pe acest an pe alocatiile bugetare de anul trecut. Ce le pot spune eu baschetbalistilor, care nu au mai luat salariile de aproape 3 luni. Ca Fundatia ne-a dat mai putini bani? Sau ce sa fac eu cu 10 mii de lei la o echipa de rugby, cand in lot sunt 30 de jucatori? Cred ca vom trebui sa desfiintam echipe, iar cea mai vulnerabila pare cea de baschet feminin. E o veste foarte trista pentru mine. Cu siguranta aceasta decizie nu este in sprijinul sportului, nu este in sprijinul performantei si cu siguranta nu face o imagine buna Iasului", a declarat presedintele CS Politehnica, Leonid Antohi. Si banii care erau acordati Clubului Sportiv Municipal au fost aproape injumatatiti. Astfel, sectia de scrima va primi 50 de mii lei, cea de cantoja doar 30 de mii lei, sectia de tir cu arcul va beneficia de 20 mii lei, iar cea de box tot de 20 mii lei (aceste sume sunt anuale). Clubul Sportiv Scolar Unirea va primi 10 mii de lei pentru tot anul, in timp ce Liceul cu Program Sportiv va beneficia de o finantare de la FSI, de 20 de mii lei, pentru tot anul. Totusi, Fundatia a acceptat sa finanteze cateva evenimente sportive importante pentru imaginea Iasului. Astfel, vor fi finantate turneele de tenis Trofeul Municipiului Iasi (pentru doua turnee s-au acordat 25 de mii dolari), Campionatele Europene de sah, turneul de calificare la Europenele de tineret  la handbal feminin (50 de mii lei pentru turneul organizat la Sala Polivalenta), dar si 20 de mii lei pentru 3 editii ale Campionatelor Nationale de canotaj, de la baza Dorobanti. Si pentru sportul de masa, FSI a taiat consistent sumelem urmand ca in acest an sa fie alocati doar 67.500 de lei pentru "Sport in cartiere".
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2007 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012732 (s)