News Flash:

Adversar facil pentru Viitorul in play-off-ul Europa League

5 August 2017
618 Vizualizari | 0 Comentarii
FC Viitorul Constanta va înfrunta echipa austriaca FC Red Bull Salzburg în play-off-ul Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorti desfasurate vineri la sediul UEFA, de la Nyon. 

Campioana României va juca primul meci pe teren propriu, în data de 17 august, returul urmând sa aiba loc la Salzburg, pe 24 august. 

Ambele echipe au fost eliminate din preliminariile Ligii Campionilor: FC Viitorul a pierdut ''dubla'' cu APOEL Nicosia, dupa 1-0 acasa si 0-4, în prelungiri, în deplasare, iar Salzburg a fost scoasa din competitie de NK Rijeka, dupa 1-1 acasa si 0-0 în Croatia. 

Red Bull Salzburg, club patronat de un mare producator de bauturi energizante, domina fotbalul austriac din ultimii ani, câstigând ultimele patru titluri de campion al Austriei. 

Echipa este antrenata de germanul Marco Rose si în primele doua etape din acest sezon a reusit o victorie, 2-0 în deplasare cu Wolfsberger AC, si un egal, 1-1 acasa cu LASK Linz. 

Salzburg nu are nume sonore în lot, dar componentii echipei sunt valorosi, dovada si faptul ca a cucerit titlul cu un avans de 18 puncte fata de a doua clasata, Austria Viena, precum si Cupa Austriei

Echipa din Salzburg a întâlnit de trei ori formatii românesti în cupele europene, având câstig de cauza o singura data. În editia 1971-72 a Cupei UEFA, a fost eliminata din primul tur de UTA Arad, dupa 3-1 si 1-4. În stagiunea 1995-96 a Champions League, a pierdut ambele manse cu Steaua în primul tur preliminar, 0-1 si 0-1. În editia 2014-15 a Europa League a câstigat ambele partide cu Astra Giurgiu în faza grupelor, cu 5-1 si 2-1. 

fc viitorul meci apoel nicosia titluri marco rose victorie puncte
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1437 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016719 (s)