News Flash:

Am gasit atacant!

16 Februarie 2015
1042 Vizualizari | 0 Comentarii
Bojan Golubovic
• CSMS Iasi l-a transferat ieri pe bosniacul Bojan Golubovic, care a evoluat intre anii 2012 si 2014 la Ceahlaul Piatra Neamt • Atacantul bosniac a semnat un contract pana in vara • Emotii cu Alex Cretu: proaspatul international a simtit dureri la genunchi la ultimul amical din Turcia

CSMS Iasi a rezolvat problema liniei ofensive. Atacantul Bojan Golubovic, fost la Ceahlaul Piatra Neamt, a semnat ieri un contract pâna în vara cu gruparea din Copou, cu optiune de prelungire. Bosniacul a ajuns la Iasi sambata noaptea, ieri dimineata a participat la primul antrenament al echipei dupa revenirea din Antalya, iar in cursul dupa-amiezii a semnat documentele cu clubul. Prin acest transfer, CSMS a rezolvat si problema atacului, post ramas descoperit dupa plecarile din ultima perioada ale atacantilor Akinsola, Dobre si Wesley.

In varsta de 31 de ani, Bojan Golubovic a evoluat la Ceahlaul Piatra Neamt intre anii 2012 si 2014, iar in turul acestui sezon a jucat in Danemarca, la formatia Sonderjisk. Alaturi de Golubovic, in atacul Iasului vor mai evolua in retur nigerianul Onduku si juniorul Alexandru Boiciuc, acesta din urma lasand o impresie foarte buna in meciurile amicale din Antalya. Boiciuc a fost titular in cinci din cele sase meciuri amicale jucate de ieseni in Turcia, iar in ultimul meci a adus victoria CSMS-ului in fata formatiei ucrainene Cernomoret Odessa (scor 1-0).

S-a accidentat Cretu!

Daca in ofensiva lucrurile par sa se fi rezolvat, antrenorul Nicolo Napoli se confrunta cu numeroase probleme de lot in linia mediana. Dupa accidentarile lui Olah si Braga, iesenii au emotii si cu Alex Cretu. Fostul international de tineret a simtit dureri la un genunchi la ultimul meci amical din Turcia si va efectua un control amanuntit in aceasta saptamana pentru a vedea cat de grava este accidentarea.
"Din pacate, in finalul cantonamentului din Turcia au inceput sa apara problemele medicale. Adi Olah va sta cel putin o luna si jumatate, brazilianul Braga a stat si el o perioada, dar va reveni in cateva zile la antrenamente, iar la ultimul meci Cretu a simtit dureri la genunchi. Speram sa nu fie ceva grav in cazul lui", a precizat presedintele executiv al iesenilor, Florin Prunea. Acesta a adaugat ca lotul este, in mare, definitivat, dar "mai pot aparea noutati pana pe 23 februarie daca vom gasi un jucator peste nivelul lotului".

Echipa ieseana a revenit din Turcia, vineri, iar dupa o zi libera jucatorii au efectuat ieri primul antrenament din aceasta luna la arena din Copou.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

csms iasi bojan golubovic contract wesley alexandru boiciuc
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1525 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015923 (s)