News Flash:

Astazi incepe Wimbledonul

20 Iunie 2011
1022 Vizualizari | 0 Comentarii
Wimbledon copy
Elita tenisului mondial se va reuni incepand de astazi pe iarba londoneza de la Wimbledon si isi va disputa, timp de doua saptamani, mult ravnitul trofeu al celui de-al treilea Mare Slem al anului. In ceea ce ne priveste, Romania va avea pe cele doua tablouri principale sase jucatori, cinci la feminin si doar unul la masculin.

Cele cinci jucatoare romane aflate pe tabloul principal al turneului de tenis de la Wimbledon au adversare bine cotate în mansa inaugurala, conform tragerii la sorti efectuate vineri, la All England Club. Astfel, Irina Begu (79 WTA) o va întalni în primul tur pe italianca Flavia Pennetta, nr. 21 mondial si pe lista capilor de serie. Simona Halep (57 WTA) o va înfrunta pe sarboaica Bojana Jovanovski (53 WTA), în timp ce Sorana Cîrstea (81 WTA) o va avea ca adversara pe frantuzoaica Pauline Parmentier (75 WTA). Alexandra Dulgheru (36 WTA) si Monica Niculescu (46 WTA) vor avea adversare mai accesibile, conform calculelor hartiei, pe americanca Jill Craybas (106 WTA), respectiv austriaca Sybille Bammer (144 WTA).
Singurul roman aflat pe tabloul principal la masculin, Victor Hanescu (62 ATP), va juca în mansa inaugurala cu cehul Jaroslav Pospisil (125 ATP).

Hanescu revine pe iarba londoneza dupa scandalul de anul, in timpul meciului cu germanul Daniel Brans. Tenismenul roman a ratat atunci calificarea în optimi în fata lui Brands, fiind nevoit sa se retraga în setul decisiv. Romanul era condus de neamtul Daniel Brands, scor 7-6(7), 7-6(3), 6-7(7), 3-6, 0-3, în momentul în care a renuntat din cauza durerilor la spate.
Hanescu a protestat atunci fata de comportamentul spectatorilor englezi, care în setul trei au avut comentarii rautacioase la adresa sa în timpul disputei cu Brands, dar si fata de atitudinea arbitrului, care nu a sanctionat gesturile publicului. Romanul chiar s-a contrat cu o parte a publicului, reluarile TV aratandu-l în momentul în care scuipa înspre mai multi fani, la începutul setului decisiv. Romanul a fost amendat cu 15.000 de dolari pentru iesirea nervoasa din timpul jocului cu Brands, iar la un moment dat s-a pus chiar problema suspendarii mai multor ani la turneul londonez.
In acest an, daca va accede în urmatoarea faza a competitiei, romanul îl poate întalni în turul II pe americanul Andy Roddick.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

wimbledon romania tablouri principale jaroslav pospisil
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1185 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013214 (s)