News Flash:

Atletico Madrid, in fata celei de-a doua victorii in Europa League in trei ani

1 Mai 2012
455 Vizualizari | 0 Comentarii
atletico madrid fulham

Atletico Madrid a fost fondat în anul 1903 şi a caştigat campionatul şi Cupa Spaniei de cate 9 ori, ultima dată în 1996, cand "alb-roşii" au realizat eventul. Atletico a fost finalistă a Cupei Campionailor Europeni, în 1974, după 1-1 în finală şi 0-4 la rejucare, cu Bayern Munchen. Deoarece formaţia germană a refuzat să joace finala Cupei Intercontinentale, Atletico a luat locul acesteia în dubla manşă cu argentinienii de la Indepediente. Madrilenii au pierdut, scor 0-1, partida tur din deplasare, dar s-au impus acasă cu 2-0 şi şi-au adjudecat trofeul.

In 2010, gruparea madrilenă a caştigat Liga Europa, învingand cu 2-1 pe Fulham, după prelungiri. In acelaşi an, formaţia spaniolă şi-a adjudecat şi Supercupa Europei, în urma victoriei cu scorul de 2-0, obţinută în faţa formaţiei italiene Internazionale Milano. In 1962, Atletico Madrid a caştigat Cupa Cupelor, după 1-1 şi 3-0 la rejucare cu Fiorentina.

Printre jucătorii exponenţiali antrenaţi de argentinianul Diego Simeone, 41 de ani, se numără mijlocaşul Tiago, internaţional portughez (fără drept de joc la Bucureşti), atacantul Radamel Falcao, internaţional columbian, mijlocaşul Arda Turan, internaţional turc, şi mijlocaşul brazilian Diego.

Atletico Madrid a început competiţia cu un tur înaintea rivalei din 9 mai. In turul 3 preliminar, madrilenii au trecut de norvegienii de la Stromsgodset, scoruri 2-1 acasă şi 2-0, iar în play-off au eliminat pe Vitoria Guimaraes, după 2-0 acasa şi 4-0. In Grupa I, Atletico Madrid a caştigat de două ori cu Celtic Glasgow, scoruri 2-0 acasă şi 1-0, a remizat la Rennes, scor 1-1, şi i-a învins pe francezi acasă, scor 3-1, a pierdut la Udinese, scor 0-2, dar a caştigat meciul de pe teren propriu, cu scorul de 4-0.

În şaisprezecimile de finală, madrilenii au trecut de Lazio după două victorii, scoruri 3-1 în deplasare şi 1-0, în optimi s-au calificat în dauna turcilor de la Beşiktaş, după alte două victorii, 3-1 acasă şi 3-0, în sferturile de finală au eliminat echipa Hannover 96 cu două succese cu 2-1, iar în semifinale au câştigat meciurile cu Valencia, 4-2 acasă şi 1-0. Astfel, Atletico Madrid a câştigat toate meciurile disputate în fazele eliminatorii ale Ligii Europa şi au învins în toate partidele disputate din 20 octombrie 2001, după înfrângerea de la Udine.

Palmaresul lor în acest sezon al Ligii Europa este impresionant, 16 victorii, un egal şi o înfrângere, faţă de 9 victorii, 3 egaluri şi 3 înfrângeri în cazul celor de la Athletic Bilbao.

Cu patru etape înaintea încheierii sezonului în Spania, Athletic Bilbao ocupă locul 6, cu 48 de puncte, acelaşi număr ca Atletico Madrid, situată pe locul 7.

Cele două echipe şi-au disputat partidele directe din această ediţie a campionatului. În tur, meci disputat pe San Mames, în etapa a X-a, Bilbao a câştigat cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Llorente (2) şi Toquero. În retur, formaţia din Madrid s-a impus pe Vicente Calderon, cu scorul de 2-1, prin golurile lui Radamel Falcao, in timp de pentru oaspeţi a înscris Javi Martinez.

Finala Ligii Europa este programată la 9 mai de la ora 21.45.

Mediafax.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

atletico madrid cupa spaniei bayern munchen radamel falcao
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1756 (s) | 24 queries | Mysql time :0.042647 (s)