News Flash:

Baschetul iesean ramane in coma

6 Ianuarie 2012
1302 Vizualizari | 0 Comentarii
Leonid Antohi
Echipele de baschet masculin si feminin ale Politehnicii Iasi au scapat deocamdata de desfiintare. Viitorul se anunta, insa, sumbru pentru cele doua formatii. Dupa mai multe discutii cu oficialitatile locale si cu sefii sectiei de baschet, presedintele CS Politehnica, Leonid Antohi, a anuntat ca deocamdata va continua sa asigure calendarul competitional pentru cele doua formatii, dar ca nu mai dispune de bani pentru a achita salariile jucatorilor. In total, pentru salariile jucatorilor si jucatoarelor de la cele doua echipe ar mai fi nevoie de aproximativ 20 de mii lei lunar. Acesti bani ar trebui sa vina de la Fundatia Sportului Iesean. "Mai asteptam pana vedem exact bugetul Fundatiei si cati bani pot primi aceste doua echipe de la primarie. Noi nu mai putem asigura decat calendarul competitional, nu mai avem bani si de salarii", a anuntat Leonid Antohi, presedintele CS Politehnica. Din cauza rezultatelor proaste, echipa de fete a castigat doar doua meciuri intr-un tur de campionat, iar cea de baieti a incheiat turul cu infrangeri pe linie, conducerea CS Politehnica a analizat posibilitatea retragerii celor doua formatii din Divizia A.

Fara bani de salarii, aceste doua echipe nu au cum sa mai continue activitatea, mai ales ca FSI nu va mai finanta decat acele echipe care obtin performante. Deocamdata nu se stie inca bugetul FSI pentru anul 2012, mare parte din bani urmand sa fie dirijati de primarul Nichita catre fotbal. Cum la CSMS este nevoie mare de bani, este de asteptat ca echipele care nu au avut rezultate in anul trecut (cum este cazul baschetului masculin si feminin) sa nu mai primeasca finantare, fapt sinonim cu desfiintarea. Daca la echipa feminina, care a castigat doua partide in turul campionatului, situatia este mai roz, in sensul in care nu vor fi probleme cu retrogradarea, situatia baschetbalistilor este critica. Poli nu a castigat nici un meci in tur si cu actuala componenta nu are cum sa evite ultimul loc (din prima liga s-a retras deja CS Otopeni, asa ca va retrograda numai o grupare) in clasamentul final. Conducerea sectiei de baschet a intocmit un plan de redresare, care prevede transferul a 4 jucatori (3 straini si revenirea lui Amarghioalei). Strainii cer salarii lunare de 1.500 de euro, iar Amarghioalei isi doreste o un venit de 500 de euro in fiecare luna. "Ar insemna un efort lunar de aproximativ 5.000 de euro, iar acum in ianuarie am avea nevoie de 9.000 de euro, bani pe care noi nu-i avem", a recunoscut Leonid Antohi.

feminin politehnicii iasi cs politehnica leonid antohi fsi csms
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 28 queries | Mysql time :0.014163 (s)