News Flash:

Bomba! Liga I ar putea deveni un campionat romano - maghiar

8 Ianuarie 2013
1241 Vizualizari | 0 Comentarii
• Autoritatile romane si maghiare vor sa faca un campionat de fotbal comun • Acesta ar putea include echipe ca Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Petrolul Ploiesti, Pandurii Tg.Jiu, Otelul Galati, dar si pe Ferencvaros, Ujpest, ETO Gyor, MTK Budapesta, Debrecen, Honved, Videoton, Paksi SE sau Kecskemeti TE

Cresterea interesului pentru Liga I ar putea pune la masa autoritatile romane si maghiare pentru un campionat comun, in contextul globalizarii teritoriale. Ideea unificarii pe plan fotbalistic nu este una noua si nici una deplasata, fiind dorita la momentul actual pentru Rusia si Ucraina. In tara, aceasta posibilitate este promovata, din cate se pare, de sponsorul RDS-RCS, cel care are afaceri si in Romania, dar si in Ungaria. Compania de cablu nu doreste un campionat intern cu 14 echipe.
Gigantul energetic Gazprom discuta formarea unui campionat ruso-ucrainian, care sa includa cele mai bune echipe, cum ar fi Zenit St.Petersburg, Rubin Kazan, Anji Mahacikala, Dinamo Moscova, TSKA Moscova, Lokomotiv, Sahtior Donetk, Dinamo Kiev, Metalist Harkov si Dnipro Dnepropetrovsk. Oficialii Gazprom vor merge si la UEFA, pentru ca forul european sa aprobe acest pas care ar crea un campionat mai puternic si cu mai mult interes din partea publicului.
Din sursele ziarului National, Dumitru Dragomir va sustine, la randu-i, in acest sens o discutie pentru crearea unei ligi romano-maghiare. Aceasta ar putea include echipe ca Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Petrolul Ploiesti, Pandurii Tg.Jiu, Otelul Galati, dar si pe Ferencvaros, Ujpest, ETO Gyor, MTK Budapesta, Debrecen, Honved, Videoton, Paksi SE sau Kecskemeti TE.
Ideea vine ca urmare a interesului media al RDS-RCS, compania care a platit 90 de milioane de euro pentru Liga 1 si care nu este de acord ca aceasta sa isi reduca numarul de echipe la 14. Acest lucru inseamna pentru compania de cablu reducerea numarului de meciuri pe etapa de la 9 la 7. Cooperarea romano-maghiara nu este una noua. La hochei pe gheata, campionatul Romaniei este unificat cu cel al Ungariei. De asemenea, echipele de fotbal belgiene doresc sa evolueze in campionatul Olandei, o alta unificare despre care se discuta alaturi de tandemele Rusia - Ucraina si Romania - Ungaria.
In tot acest timp, Dumitru Dragomir a declarat ieri ca legislatia din România, la acest moment, este potrivnica fotbalului si sportului în general. "Adunarea Generala a LPF este în februarie, iar atunci vom încerca sa discutam cu noul ministru al sportului, domnul Banicioiu. Nu trebuie mers numai la fotbal, ci din partea tuturor sporturilor de echipa, altfel se termina cu ele. Vorbesc despre sportul de masa, pentru ca la noi, de 25 de ani, piramida sportiva nu a mai existat, i-am luat temelia si am lasat numai vârful în aer. Noi am eradicat sportul de masa din România. Suntem singura tara din lume care cere T.V.A. pentru transferul de jucatori în strainatate. Avem legi potrivnice, trebuie schimbate”, a spus Dumitru Dragomir.

liga i rusia ucraina rds-rcs romania ungaria
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1785 (s) | 24 queries | Mysql time :0.034181 (s)