News Flash:

Borcea, de pe patul de spital: "Echipa a renascut intotdeauna in partidele cu intensitate maxima"

18 Martie 2012
615 Vizualizari | 0 Comentarii
cristi borcea

Preşedintele executiv al clubului Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea, operat recent la inimă, nu a ţinut cont de recomăndarile medicilor şi a urmărit meciul cu Sportul Studenţesc (1-3) de la o fereastră a Spitalului de Urgenţă Floreasca, aflat în imediata apropiere a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

La cateva ore după înfrangerea pe teren propriu în faţa Sportului, Borcea a transmis către toţi dinamoviştii un mesaj prin intermediul site-ului oficial al clubului, în care a precizat că alb-roşii nu vor renunţa 'aşa uşor' la lupta pentru titlu, în ciuda acestui eşec.

'Echipa are maturitatea necesară să treacă peste eşecul cu Sportul. Jucători ca Niculae, Dănciulescu, Cătălin Munteanu ştiu ce înseamnă tradiţia şi performanţa în Ştefan cel Mare şi vor aduna tot lotul în jurul lor pentru a da dovadă de atitudine şi mentalitate de dinamovist. Mă bucur că urmează meciurile cu Oţelul, Vaslui şi Rapid pentru că echipa a renăscut întotdeauna în partidele cu intensitate maximă. In astfel de momente trebuie să vezi unde ai greşit şi să reacţionezi imediat, iar cel mai bun prilej este, repet, deplasarea de la Galaţi. Sper că am învăţat cu toţii din greşelile făcute în ultimele sezoane, cand am dominat campionatul şi am pierdut titlul pe ultima sută de metri. Este o şansă imensă pentru toţi jucătorii să realizeze eventul în acest an. Am mare încredere că vom caştiga la Galaţi, iar echipa va avea o determinare specifică mentalităţii lui Dinamo', a precizat Borcea, care promite că Dinamo 'le va crea din nou insonmii adversarilor'.

'Mulţi adversari ne vor căzuţi, dar nu vom renunţa aşa uşor la luptă! Incepand cu meciul de la Galaţi le vom crea din nou insomnii adversarilor. Să nu uităm de erorile de arbitraj pentru că am observat că se trece foarte repede la alte subiecte cand este vorba de greşeli decisive împotriva noastră. Dinamo a fost egalată la Tg. Jiu de asistentul Şovre, dar nimeni nu spune nimic. La 1-1, cu Sportul am avut un penalty neacordat de Balaj, uitati-va la reluări!', a adăugat conducătorul dinamovist, care nu i-a uitat nici pe fanii 'cainilor roşii'.

'Vreau să le mulţumesc suporterilor că au fost alături de echipă. Sunt convins că Dinamo va reveni în fruntea clasamentului cu fanii alături de echipă şi cu arbitraje corecte', mai spune Cristian Borcea în finalul mesajului său.

Dinamo a pierdut poziţia de lider al clasamentului după înfrangerea de pe teren propriu cu Sportul Studenţesc, elevii lui Liviu Ciobotariu afandu-se acum pe locul secund, la 2 puncte în spatele formaţiei CFR Cluj, care a caştigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu Pandurii Targu Jiu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cristian borcea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1920 (s) | 23 queries | Mysql time :0.043408 (s)