News Flash:

Box

Bute mai are de asteptat pana la revansa cu Froch

4 Ianuarie 2013
552 Vizualizari | 0 Comentarii
Boxerul român Lucian Bute va mai avea de aşteptat până la revanşa împotriva britanicului Carl Froch, al cărui următor adversar va fi canadianul Adonis Stevenson, anunţă presa nord-americană, citată de Agerpres.

Froch l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe Bute, deposedându-l de centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în cursul unui meci ce a avut loc în mai anul trecut, la Nottingham (Anglia).

Conform presei, Stevenson, aspirant obligatoriu la centura IBF a acestei categorii, va boxa în primăvară cu Froch. Agentul acestuia, Eddie Hearn, a confirmat că meciul va avea loc în aprilie sau mai, probabil în Anglia.

Până de curând, Froch părea mai aproape de un meci cu danezul Mikkel Kessler, însă negocierile cu staff-ul acestuia au eşuat, deoarece Kessler nu voia să boxeze în Anglia. Hearn a indicat că viitorul adversar al lui Froch, după Stevenson, va fi cu siguranţă Bute sau Kessler.

Meciul Froch-Stevenson nu schimbă nimic pentru Bute. Românul vrea în continuare un meci revanşă împotriva englezului, dar nu este foarte grăbit.

'Eddie Hearn e de acord cu noi că revanşa trebuie organizată la momentul potrivit', a explicat joi Jean Bedard, preşedintele InterBox, care reprezintă interesele lui Bute.

Bute trebuie să lupte înainte de 15 iunie, data la care se va căsători. Viitorul său adversar nu este cunoscut, însă ar putea fi americanul Kelly Pavlik.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

carl froch adonis stevenson nottingham stevenson kelly pavlik
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1769 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033910 (s)