News Flash:

Ce rau a ajuns! Lucian Bute are o bursa de cinci ori mai mica decat la ultimul meci

16 Iulie 2015
619 Vizualizari | 0 Comentarii
Lucian Bute
Lucian Bute va reveni în ring dupa un an si 7 luni, însa adversarul de pe 15 august nu-i este total necunoscut. Andrea Di Luisa, care este campion european la categoria supermijlocie, în versiunea EBU, a mai boxat o data cu Bute la amatori. Se întâmpla în 2002, iar meciul s-a terminat cu victoria românului. În vârsta de 33 de ani, italianul nu a mai boxat niciodata pe tarâm strain. Meciul cu Bute, de la Montreal, va fi primul pentru Di Luisa disputat în afara Italiei.

Citeste si: Anunt BOMBA! Carl Froch, cosmarul lui Lucian Bute, se retrage din box

Desi are în palmares 17 victorii, dintre care 13 prin knock-out si doua înfrângeri, Di Luisa nu a întâlnit nume mari în cariera sa. Cel mai cunoscut adversar al italianului a fost Christopher Rebrasse, în fata caruia a si pierdut, în noiembrie 2012, meciul pentru centura europeana EBU, care era atunci vacanta. Di Luisa a reusit, pâna la urma, sa devina campion european pe 20 decembrie 2014, data la care a disputat ultimul meci.

Meciul cu Di Luisa marcheaza câteva premiere pentru Lucian Bute. Pentru prima data lupta lui Bute nu va fi evenimentul principal al galei, de când românul a devenit campion mondial, în octombrie 2007. Totodata, întâlnirea cu Di Luisa va fi prima pentru Bute, în ultimii 10 ani si jumatate, care se va disputa pe durata a 10 reprize, în loc de 12. Desi a anuntat, în urma cu câteva luni, ca va reveni la categoria supermijlocie, dupa doua meciuri disputate la semigrea, Bute va boxa cu Di Luisa la o greutate intermediara, de 77,560 kg, cu un kilogram si 300 de grame peste limita categoriei supermijlocii. Obisnuit sa boxeze pe milioane de dolari, Bute va trebui sa se multumeasca, de aceasta data, cu doar 350.000 de dolari, în timp ce adversarul sau va primi 80.000 de dolari.

Citeste si: Lucian Bute, anunt de ultima ora

"Am trait cei mai dificili trei ani ai carierei mele", a spus Bute la conferinta de presa premergatoare evenimentului de pe 15 august. În mai 2012, galateanul a suferit prima si cea mai dureroasa înfrângere din cariera sa, knock-out în fata britanicului Carl Froch, când a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie, pe care si-o aparase pâna atunci cu succes de 9 ori în 4 ani si jumatate. De atunci, a mai boxat doar de doua ori în ultimii 3 ani, timp în care a obtinut o victorie la puncte cu Dennis Grachev si înfrângere cu Jean Pascal, ambele meciuri având loc la categoria semigrea.

Citeste si: Lucian Bute, DESFIINTAT de fostul ANTRENOR

Înfrângerea cu Jean Pascal l-a determinat pe Bute sa-l schimbe pe antrenorul Stephan Larouche, cu care lucrase timp de 11 ani, de la începutul carierei la profesionisti. L-a angajat pe cel mai premiat antrenor al ultimilor 10 ani, celebrul Freddie Roach, însa nu a apucat sa debuteze sub comanda acestuia, din cauza unei accidentari la spate, suferita în noiembrie 2014, cu câteva saptamâni înaintea meciului cu Roberto Bolonti, pe care a trebuit sa-l anuleze. Din cauza programului încarcat al lui Freddie Roach si a distantei pe care trebuia sa o parcurga mereu de la Montreal la Miami, Bute a decis sa schimbe din nou antrenorul. De câteva luni, fostul campion mondial se pregateste cu Howard Grant, care a ramas uimit de calitatile românului: "Nu-mi vine sa cred cât de bun e Lucian. Când lucrez cu el, se vede altfel decât din exterior", a spus canadianul care mai pregateste un român la sala sa, pe Jo Jo Dan.

Daca îl va învinge pe Di Luisa pe 15 august, Bute va urca din nou în ring în octombrie, într-o alta gala organizata de noul sau mentor, Al Haymon, cel care lucreaza si cu Floyd Mayweather. În gala de la Montreal, de pe 15 august, va boxa si românul Bogdan Dinu, neînvins în cele 12 meciuri la categoria grea.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

lucian bute gala meci floyd mayweather box
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1413 (s) | 34 queries | Mysql time :0.014857 (s)