News Flash:

Cei mai buni! Steaua pregateste inca doua bombe pe piata transferurilor

20 Ianuarie 2015
1148 Vizualizari | 0 Comentarii
Filipe Teixeira
Steaua a pierdut primul amical al iernii, 0-1 cu Borussia Dortmund. Imediat dupa meci, antrenorul campioanei României, Costel Galca, a afirmat ca, desi gruparea din Ghencea i-a transferat deja pe Enceanu si Tamas, în continuare mai are nevoie de întariri. Principalul compartiment unde tehnicianul ros-albastrilor vrea sa se acopere este cel ofensiv.

Citeste si: Ce pacat! Steaua a pierdut greu amicalul de gala cu Borussia Dortmund

Gâlca îsi doreste neaparat un atacant, care sa îi creeze concurenta lui Claudiu Keseru. Desi pe acest post mai pot evolua Rusescu, Iancu sau Chipciu, niciunul dintre acestia nu este vârf împins de meserie. Cum si jucatorul venit în iarna trecuta liber de contract ar putea pleca, având o oferta din Golf, campioana ar putea achizitiona chiar doi jucatori ofensivi. Primul pe lista a fost Mihai Roman, de la Pandurii, însa oficialii celor doua cluburi nu s-au pus de acord asupra sumei de transfer. Steaua s-a reorientat si a "atacat" pista George Tucudean. Atacantul de 23 de ani, care acum apartine de Charlton, este unul din preferatii lui Gigi Becali, finantatorul Stelei afirmându-si de mai multe ori interesul pentru fostul atacant al lui Dinamo. Daca pâna acum totul s-a rezumat la simple declaratii, acum gruparea din Ghencea a trecut la fapte. Astfel, reprezentantii ros-albastrilor au luat legatura cu omologii lor de la Charlton. Oficialii formatiei de liga secunda din Anglia le-au dat acceptul stelistilor sa negocieze cu atacantul un posibil transfer în Ghencea. Tucudean ar urma sa fie împrumutat 6 luni la trupa antrenata de Costel Gâlca, urmând ca în vara campioana României sa aiba prima optiune de transfer.

Citeste si: Amicalul iernii! Steaua joaca in Spania impotriva Borusiei Dortmund

Sansele ca mutarea sa se perfecteze sunt foarte mari, mai ales dupa ce jucatorul si-a dat acordul de principiu ca mutarea sa se realizeze. Daca transferul se va concretiza, Tucudean va fi al treilea fost dinamovist din lotul Stelei, dupa Gabriel Tamas si Srgian Luchin. "Am vazut ca se vorbeste, dar pâna la transfer mai e. Sigur, eu cred ca Steaua are nevoie de un atacant ca el, pentru ca în restul compartimentelor suntem acoperiti", a recunoscut Helmuth Duckadam.

Vine si Teixeira

In plus, si Filipe Teixeira poate ajunge în Ghencea înca din aceasta iarna, Steaua încercând sa profite de pe urma unei datorii pe care Petrolul o are fata de mijlocasul portughez. Jucatorul în vârsta de 34 de ani, aflat în ultimele 6 luni de contract cu gruparea prahoveana, este una dintre tintele mai vechi ale lui Gigi Becali, care a încercat si în trecut sa-l convinga pe lusitan sa semneze cu ros-albastrii. Teixeira este vazut ca un înlocuitor ideal pentru Lucian Sânmartean, care a plecat în Arabia Saudita, la Al Ittihad, echipa antrenata de Victor Piturca. Oficialii campioanei au aflat ca Petrolul are o restanta de aproape 200.000 de euro fata de fotbalist, iar bucurestenii sunt pregatiti sa preia aceasta datorie si sa-si asigure serviciile portughezului înca de acum. În acelasi timp, Steaua este dispusa sa-i ofere lui Teixeira un contract pe un an si jumatate, cu un salariu lunar de 20.000 de euro. În cazul în care Petrolul nu va accepta oferta ros-albastrilor, lusitanul ar putea totusi sa ajunga în Ghencea, din postura de jucator liber de contract, daca acesta îsi va depune memoriu din cauza restantelor financiare pe care actuala sa echipa le are fata de el.

Citeste si: SUPER VIDEO! Lucian Sanmartean i-a vrajit pe arabi si a adus prima victorie pentru Piturca

Becali este dispus chiar sa astepte pâna în vara, fiind pregatit sa-i propuna lui Teixeira sa semneze de acum, iar contractul sa intre în vigoare la finalul sezonului. În prima jumatate a acestui sezon din Liga I, Filipe Teixeira a jucat de 13 ori pentru Petrolul si a marcat 4 goluri.

Citeste si: Steaua a cedat: Lucian Sanmartean pleaca acum la Al Ittihad
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

steaua claudiu keseru gabi tamas george tucudean gigi becali
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1626 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020426 (s)