News Flash:

Cei sapte magnifici din Copou! Cu ei vrea CSMS sa promoveze in Liga I

25 Februarie 2014
725 Vizualizari | 0 Comentarii
• CSMS a transferat in aceasta iarna nu mai putin de 7 jucatori • Alessandro Caparco, Gabriel Bosoi, Liviu Mihai, Aleksandar Radovic, Clement Palimaru, Florin Plamada si Marius Calugaru, ultimul revenit de la Pascani • "Marius Lacatus nu este legat cu lanturi la nicio echipa. Daca cei din conducerea clubului considera ca trebuie sa plece, Lacatus va pleca", a rabufnit antrenorul

Cei sapte jucatori veniti în Copou în aceasta iarna au fost prezentati oficial, ieri, în cadrul unei conferinte de presa, cu mai putin de o saptamâna înainte de reluarea campionatului ligii secunde. Alessandro Caparco, Gabriel Bosoi, Liviu Mihai, Aleksandar Radovic, Clement Palimaru, Florin Plamada si Marius Calugaru, ultimul revenit de la Pascani, unde a fost împrumutat, au explicat de ce au ales Iasul si si-au exprimat pe scurt câteva din gândurile lor înainte de debutul minireturului. Cuvântul de ordine a fost “promovarea”, toti cei prezenti declarând ca au venit în Copou pentru a ajunge în Liga I, un atu în alegerea lor fiind si conditiile superioare de pregatire fata de celelalte formatii din serie.

Citeste si: Cu cine va juca CSMS Iasi amicale in Antalya

“Cu totii ne gândim la promovare. Ne asteapta un retur foarte greu, toate meciurile vor fi ca niste finale pentru noi”, a precizat Liviu Mihai, acesta fiind completat de Clement Palimaru: “Am venit la Iasi pentru promovare, Iasul e a doua mea casa. Aici sunt conditii mai bune pentru a ajunge în Liga I, ca si organizare. Cu Clinceniul va fi greu, e o echipa care paseaza foarte mult si îti poate pune probleme daca o lasi sa joace”. Florin Plamada spera “sa aducem publicul la stadion prin evolutiile noastre, iar noi sa ne ajutam reciproc pentru a realiza obiectivul”.

Citeste si: Lotul CSMS Iasi care va face deplasarea in Antalya

Lacatus, iritat: "Nu sunt legat cu lantul la Iasi"

Antrenorul Marius Lacatus s-a enervat la conferinta de presa, dupa ce a fost întrebat de jurnalisti cum va reactiona daca obiectivul de promovare va fi compromis dupa duelurile directe cu contracandidatele la accederea în Liga I. “Daca obiectivul va fi compromis, ramâne sa discutam cu conducerea clubului la momentul respectiv. Dar de ce nu ma întrebati daca nu-mi va mari salariul, în cazul în care echipa va obtine rezultate bune? Întrebati numai de presiune. Sa stiti ca Marius Lacatus nu sta cu bile la picioare, Marius Lacatus nu este legat cu lanturi la nicio echipa. Daca conducerea clubului considera ca trebuie sa plece, Lacatus va pleca”, a declarat antrenorul iesenilor. Acesta spera ca echipa din Copou sa ajunga pe primul loc în clasament înainte de intrarea în play-off. “Avem nevoie de puncte în meciurile directe cu contracandidatele la primele locuri si trebuie sa începem sa obtinem aceste puncte, altfel diferenta ar putea deveni îngrijoratoare. Diferenta nu este atât de mare în momentul de fata, poate fi anihilata oricând. Eu sper ca pâna la intrarea în play-off, sa fim pe primul loc si sa fim principalii favoriti la promovare”, a mai spus Lacatus, care a precizat ca echipa va juca la victorie la Clinceni: “Nu vad cu ce ne-ar ajuta un egal la Clinceni. Sigur, un punct este mai bun decât nimic, dar noi vom juca la victorie acest meci, ca de altfel toate partidele. Vreau sa obtinem maximum în meciurile cu echipele care lupta pentru promovare”.

Citeste si: CSMS Iasi va juca un amical cu CS Mioveni

Referitor la lot, Lacatus a evitat sa spuna daca e cel mai valoros din seria I, asa cum considera presedintele Prunea, dar a admis ca este multumit. “Nu vreau sa fac comparatii cu alte echipe, dar sunt multumit de lot. Am adus jucatori cu calitate, care sa aduca un plus din punct de vedere tehnico-tactic. Asta nu înseamna ca vreunul dintre ei are asigurat locul de titular, nu e batut în cuie niciunul”, a subliniat tehnicianul.

Prunea: “Am mare încredere în acest lot”

Presedintele executiv Florin Prunea si-a început discursul cu o gluma (“treaba mea s-a cam terminat, acum e rândul echipei sa vorbeasca”), dupa care a subliniat importanta primelor 4-5 etape din acest an: “Primele patru-cinci etape ne vor da linia pe care vom merge în continuare. Primul meci va fi foarte important. Partida cu Clinceniul va fi un derby, ca de altfel toate întâlnirile cu echipele care trag la primele locuri. Clinceniul este o echipa buna, cu un lot omogen, dar eu am mare încredere în baieti. Au dovedit în pregatire ca formeaza o echipa puternica si sper sa obtinem maximum de puncte în meciurile care urmeaza”, a spus Prunea.

Citeste si: Remiza in ultimul amical
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

liga i
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1758 (s) | 34 queries | Mysql time :0.024600 (s)