News Flash:

Coechipierii lui Maradona din 1994 neaga ca s-ar fi dopat

25 Mai 2011
685 Vizualizari | 0 Comentarii
Jose Chamot
Coechipierii lui Diego Maradona din 1994 au confirmat ca nu au existat controale antidoping înaintea barajului cu Australia, pentru Cupa Mondiala de fotbal din 1994, dar au dezmintit categoric ca ar fi fost dopati, relateaza Associated Press, citata de Agerpres.
Coechipierii lui Maradona au recunoscut ca nu au existat controale înaintea meciurilor de baraj, dar au dezmintit ca ar fi luat droguri în cunostinta de cauza.

"Stiam ca nu va fi un control antidoping cu câteva zile înainte, dar nu am dat importanta la acest fapt", a spus mijlocasul Hugo Perez pentru AP. "Ne-am concentrat asupra jocului, dar ce a spus Diego ca nu a fost un control antidoping e adevarat", a întarit Perez, care a mentionat ca e dificil sa ofere detalii dupa atâta timp. Perez a precizat, totusi, ca jucatorii puteau bea apa sau cafea înainte de meci.

Fostul fundas Jose Chamot a afirmat ca e "ilegal" sa iei substante interzise, "chiar daca nu e control antidoping". "Nu aveam nevoie de asa ceva. Uneori primeam vitamine, ca supliment pentru calatorii, dar nimic mai mult. Daca a fost ceva care sa faca echipa sa alerge mai mult, nu am participat", a explicat Chamot în cotidianul Libre. Un alt fundas, Jorge Borelli, a declarat ca nu a baut nicio cafea, ci doar ceai si sucuri.
Paul Wade, fostul capitan al Australiei, a comentat miercuri ca Argentina era sub o presiune asa mare de a se califica la turneul final din SUA (1994) ca nu ar fi surprins sa afle ca au apelat la substante care sa le îmbunatateasca performantele. Wade s-a declarat surprins total de declaratiile lui Maradona, care a afirmat luni, la televiziunea argentiniana, ca argentinienilor le-au fost date unele stimulente înaintea celor doua manse ale barajului care i-a dus la Mondialul din SUA.

"Înaintea meciului cu Australia ni s-a dat o cafea. Au pus ceva în cafea care ne facea sa alergam mai mult", a declarat Maradona în emisiune.
Maradona a mai precizat ca presedintele Federatiei argentiniene, Julio Grondona, stia despre acest dopaj, iar Argentina a fost controlata înaintea fiecarui meci din preliminarii, pâna la baraj.
Argentina a remizat cu Australia, la Sydney, 1-1, în primul meci, iar apoi a câstigat cu 1-0 la Buenos Aires, obtinând calificarea la turneul final din SUA, unde s-a oprit în optimile finala, fiind învinsa de România cu scorul de 3-2.

Wade si-a reamintit ca înaintea meciului de la Buenos Aires, presedintele Argentinei a declarat ca "nimic altceva decât o victorie în fata Australiei nu ar fi acceptabila. Un esec ar fi o zi de doliu national".
La Cupa Mondiala din 1994, Maradona a fost suspendat dupa ce a fost gasit pozitiv pentru un stimulent în primul meci, cu Nigeria. Problemele lui Maradona cu drogurile nu mai erau un secret, iar starul ajunsese pe o panta descendenta a carierei. Maradona a fost suspendat de FIFA pe o perioada de 15 luni.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1676 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015811 (s)