News Flash:

Continua macelul in Egipt: inca doi morti

3 Februarie 2012
512 Vizualizari | 0 Comentarii
port said

Două persoane au fost ucise joi, la Suez (nord-estul Egiptului), în confruntările care au izbucnit în această ţară după tragedia care a avut loc pe stadionul din Port Said, miercuri seara, cand 74 de persoane şi-au pierdut viaţa în violenţele de la finalul unui meci de fotbal.

Cei doi bărbaţi, aflaţi într-un grup de manifestanţi, au fost ucişi cu focuri de armă, au anunţat surse medicale, potrivit cărora aproximativ 30 de persoane au fost rănite.

Martorii au precizat că poliţia a încercat mai întai să disperseze, cu gaze lacrimogene, sutele de manifestanţi care încercau să pătrundă în clădirea direcţiei de securitate din Suez, înainte de a utiliza armamentul din dotare.

Un reprezentant al securităţii egiptene a afirmat, însă, că forţele de ordine nu au tras asupra protestatarilor, precizand că sutele de persoane care au 'atacat' clădirea erau înarmate.

Tot în ccursul zilei de joi, la Cairo, peste 600 de persoane au fost rănite, majoritatea prin asfixiere, în confruntările dintre poliţişti şi manifestanţi, în apropierea Ministerului de Interne, potrivit televiziunii de stat.

Mii de suporteri ai foarte popularului club Al Ahly din Cairo, dar şi cetăţeni obişnuiţi au participat la manifestaţie, acuzand autorităţile militare aflate la putere, precum şi Ministerul de Interne pentru violenţele care au dus la moartea celor 74 de persoane, la Port Said.

Poliţiştii antitero au făcut uz de gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, care au aruncat cu pietre şi încercau să se apropie de minister, ţinta unor critici virulente din cauza inerţiei forţelor de securitate faţă de violenţele care au avut loc pe stadionul din Port Said.

In cursul nopţii, calmul a părut să revină temporar în centrul capitalei, conform imaginilor prezentate de televiziunea de stat, însă grupuri de manifestanţi au rămas prezente în jurul Ministerului de Interne şi în emblematica piaţă Tahir.

'Ştiu să protejeze ministerul, dar nu şi un stadion!', au strigat manifestanţii, a căror furie se îndreaptă mai ales împotriva mareşalului Hussein Tantawi, şeful Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), aflat la putere după căderea lui Hosni Mubarak, în urmă cu un an. 'Poporul vrea executarea mareşalului! Ieşi!', strigau protestatarii.

Violenţele de pe stadionul din Port Said au debutat după fluierul final al meciului de miercuri seara, în cursul căruia Al Masry, un club din Port Said, i-a produs prima înfrangere din acest sezon echipei Al Ahly Cairo (3-1). Sute de suporteri ai lui Al Masry au invadat terenul şi au început să arunce cu pietre şi sticle asupra fanilor formaţiei vizitatoare, 74 de persoane pierzandu-şi viaţa şi alte cateva sute fiind rănite, un bilanţ care face din acest joc una dintre cele mai mari tragedii din istoria fotbalului.

Suporterii 'ultras' ai lui Al Ahly au participat la revolta împotriva lui Hosni Mubarak, la începutul lui 2011, şi au luat parte la manifestaţiile ostile armatei şi poliţiei, ceea a alimentat, pe reţelele de socializare, bănuielile legate de o posibilă 'răzbunare' împotriva lor, la jocul de la Port Said.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

suez port said cairo al ahly
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2026 (s) | 34 queries | Mysql time :0.051400 (s)