News Flash:

CSMS Iasi si-a prezentat cele 8 zchizitii

15 Martie 2012
657 Vizualizari | 0 Comentarii
milea

Cu două zile înaintea startului returului Ligii a II-a, noile achiziţii ale grupării ieşene CSMS şi-au expus în cadrul unei conferinţe de presă punctul de vedere despre partea a doua a campionatului, la finele căreia speră să promoveze în Liga I. Ciprian Milea, Cristian Hăisan, George Cotigă, George Codrea, Ionuţ Irimia, Alexandru Creţu, Yamodou Camara şi Ivan Petrovic au afişat o stare de spirit optimistă, punctand că Iaşiul are şanse să revină pe prima scenă la finele acestui sezon.

Cristian Hăisan, unul din cei doi portari transferaţi de CSMS Iaşi în această iarnă, a declarat că îi este dor de atmosfera din prima ligă şi speră să-şi potolească acest dor în vară. „Mă bucur că am revenit la Iaşi ca şi localnic, pentru că eu sunt ieşean sută la sută. Mi-e dor de Liga I şi sper ca la vară să-mi treacă dorul. Colectivul este frumos la echipă, am găsit aici o conducere tehnică şi administrativă profesionistă şi sunt sigur că vom promova”, a spus Hăisan. Ciprian Milea a revenit la Iaşi cu gandul de a evolua din nou pe prima scenă. „Am revenit cu plăcere la echipa cu care am jucat în trecut în prima ligă şi sper să joc din nou în elită. Am un singur gand, acela de a juca din nou pe prima scenă”, a spus Milea.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

csms ciprian milea
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1932 (s) | 35 queries | Mysql time :0.053138 (s)