News Flash:

Cutremur in sport! Doi jucatori au fost suspendati pentru ca ar fi trucat meciuri in circuitul ATP

13 Februarie 2015
597 Vizualizari | 0 Comentarii
Lumea sportului italian este zguduita de un nou scandal. Federatia Italiana de Tenis a decis sa-i suspende pe jucatorii Daniele Bracciali (37 de ani, locul 72 în clasamentul jucatorilor dublu) si Potito Starace (33 de ani, locul 170 ATP) vreme de 40 de zile, pe durata unei anchete ce vizeaza trucarea de meciuri. Cei doi au format deseori o pereche în probele de dublu din circuit, iar anchetatorii au dovezi clare privind modul în care acestia au influentat rezultatul final al partidelor, pentru a obtine câstiguri ilegale din pariuri.

Au fost luate în considerare convorbiri telefonice interceptate, dar si discutii dintre cei doi înregistrate pe retelele de socializare. Investigatorii din Cremona care au gasit aceste dovezi sunt cei care au demascat si meciurile de fotbal trucate din Serie A si Serie B. O proba care a fost facuta publica vizeaza o conversatie din 2007, dintre Bracciali si un contabil care a fost arestat în 2011. Cei doi au discutat în detaliu despre aranjarea unui meci din Newport (Rhode Island, SUA), în care Bracciali urma sa-l întâlneasca pe americanul Scoville Jenkins.

Mai mult, în 2011, un patron al unei case de pariuri a fost arestat, dupa ce a recunoscut ca Starace a pierdut intentionat finala turneului din 2011 de la Casablanca. Atunci, Starace a cedat cu 1-6, 2-6 în fata spaniolului Pablo Andujar (foto), jucator aflat acum pe locul 48 ATP.

Bracciali si Starace, campioni la BRD Nastase-Tiriac Trophy!

Federatia Italiana a anuntat ca cei doi sportivi au fost suspendati din competitii vreme de 40 de zile, pentru "comportament nesportiv", iar cei doi se pot astepta la demararea unui proces care ar urma sa scoata la iveala si alte nume implicate în mafia pariurilor din tenis. Un aspect interesant: Daniele Bracciali si Potito Starace au câstigat finala de dublu la BRD Nastase-Tiriac Trophy, în 2011, când s-au impus în ultimul act în fata cuplului Knowle/Marrero, scor 3-6, 6-4, 10-8.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

federatie tenis turneu potito starace daniele bracciali
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1644 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014671 (s)