News Flash:

Demitere cu iz politic la CS Rapid

12 Mai 2011
728 Vizualizari | 0 Comentarii
Mihai Zaharia
Dupa 21 de ani de sefie la clubul alb-visiniu, Mihai Zaharia a fost anuntat ca nu mai este presedinte, fara sa primeasca nici o explicatie. Mihai Zaharia, numele de care se leaga o mare parte a istoriei CS Rapid, a fost înstiintat, fara sa i se ofere nici un motiv, ca de marti ca nu se mai afla la sefia clubului. Decizia i-a fost adusa la cunostinta printr-o hîrtie trimisa din partea ministrului transporturilor, Anca Boagiu, în care au fost trecute informatiile legate de demitere, fara a fi prezentata si justificarea deciziei. "Nu am primit decat o hartie prin care mi se spunea ca sunt dat afara. Nici un motiv, nici o amenda, nimic care sa-mi sugereze o explicatie. Probabil ca le-am încurcat planurile, mereu m-am opus diferitelor actiuni ilegale pe care doreau sa le faca în cadrul clubului. Nici nu stiu ce sa mai zic, sînt scîrbit de ceea ce s-a întîmplat", a declarat ieri Zaharia.
Fostul presedinte al clubului alb-visiniu a marturisit ca nu face parte dintr-un partid politic, explicînd însa ca decizia de îndepartare a sa a fost influentata de acest aspect. "Nu am nici o treaba cu politica, nu ma intereseaza. Poate ca si din cauza asta s-au decis sa scape de mine. Nu aveau cu cine sa lucreze pe la spate. E incredibil felul în care s-au petrecut lucrurile!", a adaugat Zaharia. Acesta considera ca un motiv ar putea fi reprezentat de faptul ca anumite persoane importante din cadrul PSD veneau destul de des pentru a juca tenis sau fotbal pe terenurile de la Rapid. "Eu primesc pe toata lumea. Putea sa vina si presedintele Basescu, oricine voia. Chiar am fost onorat sa fiu de ajutor. Cine stie ce a gîndit aceasta doamna? Ca poate sînt de la PSD", a spus Zaharia.

mihai zaharia cs rapid anca boagiu psd
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1647 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011688 (s)