News Flash:

Derby-ul Steaua - Dinamo, pe National Arena? Ce spune presedintele Burleanu

10 Noiembrie 2015
754 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele FRF, Razvan Burleanu, a declarat, luni, la Casa Fotbalului, ca reprezentantii Primariei Capitalei i-au dat asigurari ca Arena Nationala va primi avizul pentru securitate în caz de incendiu din partea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) pâna la sfârsitul saptamânii, iar în acest caz aceasta va putea gazdui derby-ul Dinamo - Steaua, programat în 22 noiembrie, în cadrul etapei a 18-a a Ligii I.

Oficialul s-a aratat surprins de faptul ca arena din Capitala nu avea acest aviz, motiv pentru care partida Steaua - FC Botosani (scor 5-3, în cadrul etapei a 17-a a Ligii I) a fost mutata pe Stadionul "Dr. Constantin Radulescu" din Cluj-Napoca. "M-a surprins si pe mine, nu stiam ca Arena Nationala nu are aviz. Când faci toate întâlnirile, inclusiv cu ISU, te astepti sa ai toate autorizatiile si avizele. Apoi, organizatorii de Cupa României sau de Cupa Ligii au luat toate autorizatiile pentru focurile de artificii si apoi au aflat ca nu le aveau de fapt, iar asta e o chestie foarte ciudata. Dar am discutat cu cei de la Primarie si sunt foarte încrezatori ca, pâna la finalul acestei saptamâni, lucrurile se vor rezolva. Pâna acum a existat un aviz provizoriu, nu unul definitiv din partea ISU. Pentru a se juca derby-ul Dinamo - Steaua pe Arena Nationala, este nevoie ca Primaria sa obtina pâna la finalul acestei saptamâni acest aviz", a spus el.

Problema Arenei Nationale o reprezinta gradul de ignifugare al acoperisului retractabil, sustine Burleanu. "Problema apare în ceea ce priveste gradele de ignifugare la acoperisul Arenei Nationale. În sensul ca, în Germania (n.r. - Arena Nationala a fost construita dupa modelul stadionului din Frankfurt) treapta a treia este treapta maxima în ceea ce priveste gradul de ignifugare, în timp ce în România operam cu cinci clase de ignifugare. Automat, consideri ca a treia treapta de acolo reprezinta treapta a cincea aici. Cam asta este ceea ce reprezentantii Primariei Capitalei trebuie sa seteze cu cei de la ISU. Iar dupa analiza care se face acum, de fapt, stadioanele noi au probleme cu acest aviz. Stadioanele vechi se pare ca nu au probleme", a explicat Razvan Burleanu.

Presedintele federatiei spera ca echipa nationala sa demonstreze în partida amicala din 17 noiembrie cu Italia, ca merita sa evolueze la Euro-2016. "Îmi doresc sa aratam la acest meci ca suntem o echipa care merita sa fie prezenta la Euro. Cam asta este obiectivul pe care mi l-am setat si eu si staful tehnic. Ne masuram fortele cu echipe care sunt calificate la Euro. Inclusiv pentru anul viitor pregatim meciuri amicale de acelasi calibru", a mentional oficialul FRF.

Razvan Burleanu a fost prezent, luni, la Casa Fotbalului, la deschiderea programului Football Management Scheme, alaturi de Michael van Praag, presedinte al Federatiei de Fotbal din Olanda si vicepresedinte UEFA. La cursurile de managementul fotbalului, sustinute de experti avizati de UEFA, participa reprezentanti de la cluburi din primele trei esaloane din România, dar si de la fotbal feminin, futsal si fotbal pe plaja.
AGERPRES
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

razvan burleanu casa fotbalului arena nationala dinamo steaua
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1656 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013860 (s)