News Flash:

Doi ieseni lupta pentru titlul european la minifotbal

23 August 2016
457 Vizualizari | 0 Comentarii
Luni a debutat a saptea editie a Campionatului European de Minifotbal, turneu final gazduit in acest an de localitatea maghiara Székesfehérvár. Din lotul tarii noastre fac parte si doi jucatori din Divizia Galactica de Bahlui Iasi, portarul Marciuc Toader si atacantul Bogdan Chiper, ambii de la campioana en-titre Premiersoft Auto Driver. De asemenea, ieseanul Dan Cojocaru este directorul tehnic al echipei nationale, iar Paul Costas, presedintele DGB Iasi si prim-vicepresedinte al Federatiei de Minifotbal din Romania, face parte din conducerea delegatiei tarii noastre in Ungaria.

Ungaria si-a asumat de aceasta data organizarea turneului final, care, de-a lungul istoriei, s-a mai desfasurat in Slovacia (2010), Romania (2011), Republica Moldova (2012), Grecia (2013), Muntenegru (2014) si Croatia (2015). "Tricolorii" au plecat de la fiecare dintre aceste editii cu medaliile de aur, lasand continentul cu gura cascata sase ani de-a randul.

Acum, provocarea ne asteapta la Székesfehérvár, unde vom avea cei mai grei adversari de pana acum. Minifotbalul s-a dezvoltat intr-un ritm galopant nu doar in Romania, ci si in multe alte tari de pe continent, care isi permit sa investeasca sume considerabile, in incercarea de a egala raportul de forte. Nationala care a triumfat la toate editiile EMF Euro de pana acum va pleca, astfel, in Ungaria, unde va avea o misiune infernala, urmand sa se dueleze inca din faza grupelor cu reprezentative ale unor tari foarte puternice - cum ar fi Franta si Spania.

Ca o coincidenta, si reprezentativa de minifotbal va debuta la turneul final tot impotriva "cocosilor", asa cum au facut-o si elevii lui Anghel Iordanescu in urma cu doua luni. Speram ca asemanarile sa se opreasca aici, iar jucatorii nostri sa ia o optiune importanta in vederea calificarii in fazele eliminatorii inca de luni seara.

Cu toate ca principalele adversare ale Romaniei in drumul spre un nou trofeu au recuperat mult teren in ultimii ani si ne pot pune probleme, nationala noastra se bazeaza pe cea mai riguroasa selectie de pana acum. Jucatorii au fost observati de stafful tehnic atat in competitiile locale si nationale (Campionatele Regionale, Cupa Romaniei si Campionatul National), cat si in cadrul stagiilor de pregatire de la Valcea, Tarlungeni, Brasov si Oradea (multumim organizatorilor locali pentru conditiile deosebite puse la dispozitie!).

Reprezentativa noastra se va deplasa in Ungaria fara capitanul Razvan Radu, in continuare accidentat, dar si fara mai multi jucatori care in aceasta vara au facut pasul spre fotbalul mare, astfel ca si-au pierdut dreptul de joc la minifotbal. Vom vedea la treaba mai multi debutanti sub "tricolor", care se vor alatura nucleului de baza al echipei nationale in incercarea de a cuceri cel de-al saptelea titlu continental!

Postul de televiziune Sport.ro va transmite in direct toate meciurile echipei nationale a Romaniei, precum si alte partide atractive din cadrul EMF Euro 2016. De asemenea, pe pagina de facebook a FMR vom comenta live, impreuna cu suporterii, jocurile reprezentativei noastre!

Lotul echipei nationale de minifotbal a Romaniei este deja in Ungaria, unde va participa la cea de-a saptea editie a EMF Euro 2016.

Portari:


1. Radulescu Bogdan (Tanzmannschaft Bucuresti)
13. Marciuc Toader (Premiersoft Auto Driver Iasi)

Jucatori de camp:

2. Stînga Stefan (Neatza & Prietenii Bucuresti)
3. Popa Mircea (Juventus Sibiu)
4. Vasile Sebastian Petrisor (Tanzmannschaft Bucuresti)
5. Balan Georgian Alin (Condor Friends Buzau)
6. Ursu Ciprian Ionut (Neatza & Prietenii Bucuresti)
7. Vincene Toma (Neatza & Prietenii Bucuresti)
8. Constândana Nicolae (MAV Sports Timisoara)
9. Chiper Bogdan Andrei (Premiersoft Auto Driver Iasi)
10. Burciu Radu Marian (Tanzmannschaft Bucuresti)
11. Craciun Cosmin Gabriel (Bentel Sistem Cluj)
17. Tanase Gabriel (Marca Înregistrata Sibiu)
19. Panainte Ionut (Golden Boys Bacau)
20. Anghel Catalin Ionel (Dia Guard Divino Zalau)

Staff tehnic:


Dan Cojocaru (Iasi) - director tehnic
Tudor Simon (Bucuresti) - antrenor principal
Cristian Lupu (Buzau) - antrenor secund
Florin Trohin (Iasi) - preparator fizic
Din conducerea delegatiei tarii noastre in Ungaria face parte si ieseanul Paul Costas, care ocupa functia de prim-vicepresedinte al Federatiei de Minifotbal din Romania.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

campionatului european minifotbal marciuc toader bogdan chiper
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1638 (s) | 37 queries | Mysql time :0.019675 (s)