News Flash:

Emanuel Gyenes, locul 22 in etapa a 10-a a Raliului Dakar. Butuza, al 38-lea

12 Ianuarie 2012
488 Vizualizari | 0 Comentarii
Emanuel Gyenes

In etapa a 10-a a Raliului-raid Dakar 2012, disputată între localităţile din nordul statului Chile Iquique şi Arica, reprezentanţii Romaniei, la clasa moto, au avut comportări remarcabile: Emanuel Gyenes s-a clasat al 22-lea, iar Marcel Butuza, pe 38, într-o etapă încheiată cu victoria puţin scontată a spaniolului Juan Barreda Bort (Husqvarna), cronometrat pe cei 377 km ai specialei în 4h18'43'.

Pe locurile 2 şi 3 în etapă s-au clasat spaniolul Marc Coma, la 1'32' şi francezul Cyril Despres, la 3'39', ambii pe KTM, în timp ce Gyenes şi Butuza, care aleargă tot pe KTM, au fost cronometraţi la 38'38', respectiv 1h07'27', de învingător.

In clasamentul general, în partea sa superioară, Cyril Despres şi Marc Coma, care au fost penalizaţi după etapa a 15-a, cu cate 15', mai sunt acum despărţiţi de doar 21' în favoarea francezului, ultimele 5 etape anunţandu-se deosebit de spectaculoase.

La clasa auto, unde clasamentul general a devenit de miercuri provizoriu, după ce Robby Gordon (SUA-Hummer), ocupantul locului secund a fost eliminat, apoi reprimit în cursă, în urma apelului făcut, care ar putea dura 2 luni, victoria în etapa a 10-a a revenit lui Nani Roma (Mini), în 3h59'37', urmat de liderul Stephane Peterhansel (Mini), la 21', şi de sud-africanul Ginel De Villiers, la 7'44'.

Joi, etapa a 11-a va purta caravana între Arequipa şi Nasca, tronson care cuprinde 246 km de probe speciale.


emanuel gyenes marcel butuza marc coma cyril despres robby gordon
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1630 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012604 (s)