News Flash:

Emil Sandoi: "Incercam reconstruirea echipei nationale de tineret"

24 Mai 2011
866 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Sandoi
Selectionerul nationalei de tineret, Emil Sandoi, a declarat, marti, într-o conferinta de presa, ca odata cu startul preliminariilor C.E., editia 2011-2013, va încerca sa formeze o noua echipa, chiar daca dificultatea provine din faptul ca jucatorii nu sunt titulari la formatiile de club.
"E un început de drum, încercam sa formam o noua echipa, am avut patru partide amicale pâna acum si sunt multi jucatori noi fata de generatia trecuta. Ar fi fost doi, Râpa si Alexe, dar ei sunt convocati la echipa de seniori. Marea problema a noastra este ca avem foarte putini jucatori tituari la echipele de club, aproape deloc. Nu este îmbucurator, dar am încredere în ei pentru ca pot creste în valoare în timp scurt. Sunt mai multe considerente care ne obliga la un parcurs bun în aceasta campanie, care debuteaza cu meciul cu Kazahstan pe 3 iunie. Nationala de tineret a ocupat locul 10 în Europa si 16-17 jucatori din ultimele doua generatii au îmbracat tricoul de la echipa nationala de seniori. Eu sper chiar si dupa acest joc cu 
Kazahstsan sansele lor sa devina titulari la echipele de club sa creasca", a declarat Sandoi.
Atacantul Fabian Himcinschi s-a declarat surprins de convocarea la lotul national de tineret: "Ma bucur ca am fost convocat la selectionata de tineret, a fost o surpriza foarte placuta pentru mine. Consider eu ca am avut evolute acceptabila la turneul final Under 17. Vreau sa ma pregatesc bine la tineret si sper sa am mai multe reusite aici, sa ma integrez cât mai repede în acest lot".
Fundasul Sebastian Mladen îsi doreste ca echipa nationala de tineret a României sa debuteze cu dreptul în preliminariile Campionatului European. "Vreau sa debutam cu dreptul în aceasta campanie si sa câstigam partida cu Kazahstan. Normal ca speram si noi sa promovam pentru ca este visul oricarui jucator sa îmbrace tricoul echipei de seniori", a spus Mladen.
Mijlocasul Adrian Stoian, de la echipa italiana Pescara, a spus ca s-ar întoarce sa joace în Liga I doar daca s-ar ivi o oportunitate. "Am plecat de mici în Italia si poate ca acum venim cu alta mentalitate la lot. Am avut un alt stil de pregatire, am putut creste altfel si sper sa aratam si pe teren acest lucru. Majoritatea jucatorilor din tara îsi doresc sa evolueze afara, noi am plecat de mici si nu vad rostul de a ne întoarce în Liga I. Bineînteles daca ar fi o oprtunitate buna, da, însa ne simtim bine acolo unde jucam acum", a spus Stoian.

La reunirea lotului echipei de tineret care a avut loc la centrul de la Mogosoaia nu au fost prezenti toti jucatorii convocati de Emil Sandoi deoarece câtiva dinitre ei vor juca în finala Cupei României iar altii evolueaza pentru echipele lor în Liga a II-a. Noutatile lotului fata de ultima actiune a echipei nationale de tineret sunt George Tucudean, de la Dinamo, Ionut Rada de la Pandurii Târgu Jiu si Fabian Himcinschi, de la Unirea Alba Iulia.
Reprezentativa "under 21" a României va debuta, în data de 3 iunie, la Târgu Mures, în preliminariile Campionatului European, editia 2011-2013, în compania echipei similare a Kazahstanului.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1712 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023727 (s)