News Flash:

Hochei

Fenestela Brasov, semifinalista in Liga Mol

24 Ianuarie 2012
479 Vizualizari | 0 Comentarii
hochei liga mol

Corona Fenestela Braşov s-a calificat luni seara în semifinalele Ligii Mol la hochei pe gheaţă, după ce a învins formaţia Steaua Rangers Bucureşti cu scorul de 2-0 la general, în prima fază a play-off-ului competiţiei.

Braşovenii, care caştigaseră duminică după prelungiri, cu 4-3, s-au impus clar luni, tot pe teren propriu, cu 6-1 (2-0, 1-1, 3-0), la capătul unui meci cu foarte multe minute de penalizare. Gazdele au adunat 58 de minute de eliminare, iar steliştii 48.

Peter Barinka (02:16), Casey Bartzen (13:42), Milan Varga (39:11), Tibor Basilidesz (46:38) şi Robert Peter (48:54, 59:49 - şut de penalitate) au marcat pentru gazde, golul de onoare al oaspeţilor fiind reuşit de Alexandru Munteanu (28:19).

Cealaltă echipă calificată în semifinale este Miskolci JJSE, după 8-4 cu Ferencvárosi TC (2-0 la general).

In semifinale, HSC Miercurea Ciuc întalneşte pe Miskolci JJSE (primul joc la Miercurea Ciuc, pe 29 ianuarie), iar Dab.Docler pe Corona Fenestela Braşov (prima partidă la Dunaújváros, tot pe 29 ianuarie). Semifinalele se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, echipele mai bine clasate fiind gazde în primele două confruntări.

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1703 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018023 (s)