News Flash:

FIFA vrea legi stricte in privinta pariurilor, pentru a combate meciurile trucate

20 Februarie 2013
471 Vizualizari | 0 Comentarii
 Conducătorii fotbalului mondial şi-au exprimat miercuri voinţa de a combate 'cancerul' meciurilor trucate, solicitând legi mai stricte pentru combaterea sindicatelor crimei, aflate la originea a sute de scandaluri din lumea sportului cu balonul rotund.

'Toleranţa zero' clamată de Federaţia Internaţională de Fotbal trebuie susţinută de 'politici adaptate întăririi legilor', a declarat directorul de securitate al FIFA, Ralf Mutschke, în cursul unei reuniuni cu Interpolul, deschisă miercuri la Kuala Lumpur, sediul Confederaţiei asiatice de fotbal (AFC).

Această reuniune are loc la 15 zile după dezvăluirile potrivit cărora peste 700 de meciuri din întreaga lume, inclusiv Liga Campionilor şi preliminariile Cupei Mondiale, au fost trucate de reţele de pariuri.

Conform Europol, 380 de meciuri suspecte au fost identificate în Europa, toate legate de un sindicat al crimei cu baza în Singapore.

'Sunt pregătiţi să lucrăm împreună pentru eradicarea acestui cancer al fotbalului. AFC nu va avea odihnă până când acest flagel nu va dispărea complet din Asia', a declarat în cadrul unei alocuţiuni preşedintele interimar al AFC, Zhang Jilong, în faţa a aproximativ 150 de reprezentanţi asiatici ai organismelor guvernamentale, cluburi, jucători şi arbitri.

Acesta a admis, însă, într-o declaraţie acordată AFP, că această eradicare 'va fi dificilă, în special în Spania', unde jocurile de noroc sunt răspândite şi prospere.

'Pedepsim jucători şi arbitrii pe viaţă, însă criminalii rămâni liberi, fără să fie judecaţi. Acest lucru trebuie să se schimbe', a explicat Ralf Mutschke în faţa ziariştilor, care l-au chestionat în legătură cu refuzul autorităţilor din Singapore de a aresta un suspect-cheie, căutat în Italia, acuzat de trucarea unor meciuri.

'Trebuie să forţăm guvernele să schimbe legile. Multe ţări nu au cadrul legislativ pentru combaterea manipulării meciurilor', a adăugat oficialul, precizând că FIFA cooperează în acest sens cu Consiliul Europei.

Mutschke a arătat, totodată, cu degetul achitarea în luna noiembrie a trei jucători, în Elveţia, acuzaţi că au trucat meciuri, judecătorul care s-a ocupat de cazul lor considerând că nu au existat victime evidente.

Departamentul juridic al FIFA va participa, de asemenea, la o reuniune a miniştrilor sportului din ţările europene, programată în luna mai la Berlin, în perspectiva unei modificări a cadrelor legislative.

Ralf Mutschke a exclus, totodată, eventualitatea unei sancţiuni a FIFA împotriva Federaţiei de fotbal din Singapore, subliniind că acest for nu trebuie 'pedepsit din motive politice'. El a conchis că, după cunoştinţele sale, 'nava amiral a FIFA, Cupa Mondială, şi turneul său final, care va avea loc anul viitor în Brazilia, nu au fost infiltrate de crima organizată'.
AGERPRES
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

kuala lumpur ralf mutschke
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1779 (s) | 34 queries | Mysql time :0.027658 (s)