News Flash:

Flavius Stoican, noul antrenor al Chindiei Targoviste

9 Ianuarie 2012
812 Vizualizari | 0 Comentarii
Flavius Stoican

Noul antrenor al echipei de fotbal de ligă secundă Chindia Targovişte este Flavius Stoican, liber de contract după demisia de la Dinamo II, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Targovişte, preşedintele onorific al Chindiei, Gică Popescu.

''Am avut o listă de patru antrenori. Prima opţiune a fost Bogdan Stelea, la început şi-a dat acordul după care s-a gandit şi a zis că nu vrea să încerce să intre în meseria acesta alături de un prieten, îi e teamă ca nu cumva să nu meargă lucrurile şi prietenia noastră să aibă de suferit. Atunci opţiunea a doua a fost Flavius (...). Acum două zile a fost luată hotărarea finală cand a spus că vine la Targovişte, în acest proiect, alături de noi. Lucru care mie nu mi-a plăcut în fotbal este acela de a schimba foarte mult antrenorii şi doresc ca Flavius să rămană alături de noi mult timp de acum încolo. Flavius va veni alături de antrenorul secund pe care l-a avut şi la Dinamo, Silviu Ioan'', a spus Gică Popescu.

Silviu Dumitrescu, cel care a antrenat pană acum Chindia, a renunţat la post invocand motive de sănătate. Echipa a încheiat turul pe locul 3 în Seria a II-a a ligii secunde.

Noul antrenor, Flavius Stoican, a declarat că îşi propune rezultate cat mai bune cu Chindia.

''Fiecare meci mi-l doresc să îl caştig, dacă ne-am propus o promovare anul viitor, eu îmi doresc să se întample în acest an. Sunt convins că o să reuşesc aici lucruri importante'', a spus Stoican.

Jucătorii Chindiei au efectuat, luni, la baza proprie, prima şedinţă de pregătire din 2012.

Chindia Targovişte s-a înfiinţat în urmă cu circa un an şi jumătate, iar clubul este susţinut de Consiliul Local Targovişte, Consiliul Judeţean Damboviţa, Universitatea Valahia şi Şcoala de Fotbal ''Gică Popescu''.


flavius stoican dinamo ii dan stelea chindia
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1593 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013069 (s)