News Flash:

Florin Prunea se revolta: "A fostexecutie in direct, promovarea nu se decide pe teren!"

24 Martie 2012
463 Vizualizari | 0 Comentarii
florin prunea
Oficialii ieşi au criticat în termeni duri prestaţia arbitrului de centru Florin Ghimbăşan la meciul dintre CSMS Iaşi şi Delta Tulcea. Ieşenii i-au imputat arbitrului un penalty clar în repriza a doua şi eliminare pentru jucătorul tulcean, precum şi maniera pro-Delta.
„Jocul a fost la discreţia noastră, băieţii au dat totul pentru a caştiga acest meci. Nu meritam să pierdem. Din păcate, tot ce se întamplă în fotbalul romanesc nu se decide pe teren. Sunt oameni care-şi bat joc de munca jucătorilor, a antrenorilor. Astăzi a fost execuţie în direct. Am avut penalti clar în repriza a doua şi eliminare pentru jucătorul gazdelor şi nu ni s-a dat. A fost o fază clară, petrecută chiar sub ochii arbitrului. Chiar şi al patrulea arbitru a recunoscut că a fost 11 metri clar. Sunt interese mari şi se pare că promovarea nu se stabileşte pe teren. Am fost dezavantajaţi flagrant şi la Dinamo II, şi cu Tulcea. Facem memorii, dar rămanem cu memoriile. Mai costă şi bani. Cand nu iei o decizie la un astfel de penalti înseamnă că ceva nu e în regulă. O să urmăresc delegările viitoare, iar dacă aceşti arbitri vor mai fi delegaţi înseamnă că lucrurile sunt clare”, a declarat preşedintele ieşenilor, Florin Prunea.
Acesta a precizat că are în continuare încredere în jucători şi în banca tehnică. „Am obţinut foarte puţin în primele două etape, dar trebuie să mergem înainte. Capul jos şi la muncă. O luăm de la început. Eu am încredere în echipă şi 200 la sută în antrenorul Ionuţ Popa. Mai sunt şanse de promovare, dar în condiţiile astea, cu arbitrajele pe care le avem, e aproape imposibil”, a completat Prunea.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

florin prunea
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1920 (s) | 24 queries | Mysql time :0.045452 (s)