News Flash:

Fotbalistii CSMS Iasi au terminat vacanta! Nu vor fi surprize la reunire

11 Ianuarie 2016
1026 Vizualizari | 0 Comentarii
CSMS Iasi 2
Dupa trei saptamâni de vacanta, fotbalistii formatiei CSMS Iasi se vor reuni, în aceasta dimineata, la arena din Copou, pentru primul antrenament din 2016. Majoritatea jucatorilor si-au dat întâlnire la stadion înca de aseara, pentru a servi împreuna cina la un restaurant din oras.

"Jucatorii vor fi prezenti duminica seara (aseara - n.r.) la stadion, vom avea o mica discutie, apoi vom merge la un restaurant pentru a servi cina. Luni dimineata ne vom da întâlnire la stadion pentru primul antrenament", a declarat, ieri, presedintele executiv Florin Prunea. La reunirea de astazi va fi prezent si stoperul croat Ante Saric, pe care antrenorul Nicolo Napoli îl va testa pâna la plecarea în cantonamentul din Antalya. "În perioada urmatoare, îl vom avea în probe pe stoperul croat Ante Saric, dar pe parcurs vor aparea si alte noutati. În privinta lui Wobay, i-am facut o oferta si asteptam raspunsul lui. O posibila pista este si Paul Batin, dar deocamdata nu e nimic sigur", a adaugat Prunea.

La capitolul plecari, doar brazilianul Dantas s-a despartit oficial de gruparea ieseana. Liviu Ganea nu a ajuns înca la un acord cu presedintele Prunea si va fi prezent astazi la reunire. "Deocamdata nu ne-am înteles cu Ganea în privinta unei despartiri amiabile, dar vom avea noi discutii si cred ca vom ajunge la un acord. În rest, toti ceilalti jucatori sunt asteptati la stadion", spune oficialul iesean.

Dupa reunirea lotului care va avea loc astazi, fotbalistii CSMS Iasi se vor pregati centralizat la baza de la stadionul Emil Alexandrescu, urmând ca plecarea în cantonament sa aiba loc pe 16 ianuarie. În Turcia se va sta pâna pe 7 februarie, timp în care alb-albastrii vor disputa 5 meciuri de pregatire, dupa urmatorul program:

22 ianuarie - Sopron (Ungaria, liga a 2-a)
24 ianuarie - Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria, prima liga)
28 ianuarie - Chikhura Sachkhere (Georgia, prima liga)
31 ianuarie - Zbrojovka Brno (Cehia, prima liga)
2 februarie - Bohemians Praga (Cehia, prima liga)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

csms iasi copou stadion
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018519 (s)