News Flash:

Canotaj

Ieseanca Irina Dorneanu va vasli pentru aur la Cupa Mondiala de la Belgrad

6 Mai 2012
567 Vizualizari | 0 Comentarii
Irina Dorneanu
Doar două echipaje româneşti, la dublu rame şi 8 plus 1, acesta din urmă fără a trece prin calificări, vor evolua în finale la Cupa Mondială de canotaj de la Belgrad.

La dublu rame, Adelina Cojocariu şi Irina Dorneanu au obţinut calificarea în finală după ce au terminat pe locul trei în prima semifinală, cu timpul de 7 min 02 sec 02/100, după SUA 2 (6:54.80) şi SUA 1 (6:57.88). În schimb, ''veteranele'' Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, campioane olimpice retrase după JO 2008 şi revenite recent în activitate, au terminat doar pe locul 4 în semifinala a doua, cu timpul de 7 min 05 sec 88/100, după Marea Britanie 1 (6:57.50), Olanda 1 (6:59.59) şi Germania (7:00.60).

Echipajul masculin de dublu rame (Ionel Strungaru şi Ciprian Duduţă) a ocupat locul 5 în semifinale (6 min 36 sec 61/100), după Germania 1 (6:27.34), Grecia 1 (6:29.22), Cehia 2 (6:32.62) şi Cehia 1 (6:35.15).

La 4 vâsle feminin, România, în formula Nicoleta Albu, Ioana Crăciun, Maria Diana Bursuc, Ionelia Zaharia, s-a clasat pe 6 în recalificări, cu timpul de 6 min 29 sec 93/100, la circa 7 sec de China (locul 4), ultima care a prins finala (6:22.98).

Tot pe 6 s-a clasat şi echipajul de 4 rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Alexandru Palamariu, Cristi-Ilie Pârghie, Florin Curuea), cu 5 min 06 sec 43/100, la distanţă de Cehia (locul 3), ultima care a prins finala (5:53.27).

Echipajul feminin de 8 plus 1 (Roxana Cogianu, Andreea Boghian, Cristina Grigoraş, Aurica Bărăscu, Rodica Şerban, Ioana Rotaru, Camelia Lupaşcu, Eniko Mironcic, Teodora Gîdoiu) a câştigat cursa demonstrativă cu timpul de 6 min 01 sec 87/100, urmată de Marea Britanie, 6 min 03 sec 84/100.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2016 (s) | 23 queries | Mysql time :0.042754 (s)