News Flash:

Incredibil! Noul star al Europei a fost refuzat de Steaua

19 Mai 2011
1728 Vizualizari | 0 Comentarii
Falcao
In urma cu 3 sezoane, Steaua putea face o afacere senzationala, deoarece golgeterul colubmian Radamel Falcao i-a fost propus echipei din Ghencea de impresarii sud-americanului. In 2008 Falcao era om de baza la River Plate, dar rezultatele modeste ale echipei l-au determinat sa ceara sa fie lasat sa plece în Europa. Conform Gazetei Sporturilor, River Plate a cerut pe el în jur de 5 milioane de euro Stelei, însa Gigi Becali a considerat suma exagerat de mare si a renuntat la aceasta mutare. In acea perioada, clubul din Ghencea nu avea probleme financiare, fiind vorba de perioada în care Becali alerga pe strazi cu valizele pline cu bani. Totodata, Steaua era angrenata an de an în competitiile europene si primea încasari consistente de la UEFA.
Nu este mai putin adevarat ca sansele ca Falcao sa accepte o propunere din Liga 1 erau mici, dar suma sa de transfer nu era deloc mare la acea vreme, avand în vedere ca atacantul lui Porto valoreaza acum 18.000.000 de euro! Falcao este curtat intens de marile cluburi europene, printre care se afla Inter si Juventus.
Falcao a doborat un record în acest sezon, fiind cel mai bun marcator într-o competitie europeana, într-un singur sezon: 18 goluri pentru Porto. Interesant este ca golgeterul all-time în Europa al lui Dinamo, Claudiu Niculescu, are tot 18 goluri marcate. Dudu Georgescu se lauda cu aceeasi cifra, în timp ce Marius Lacatus a marcat de 17 ori în cariera în partidele europene.
Cel care decidea transferurile la Steaua în 2008 era Mihai Stoica, acelasi om care este responasbil si acum cu achizitiile din Ghencea. Tot în acea perioada, Steaua a mai fost aproape de a-si asigura serviciile unui fotbalist de la River. Este vorba de mijlocasul Belluschi, care cerea însa un salariu stagional de peste un milion de euro. Steaua n-a putut sa-i satisfaca pretentiile, astfel ca Belluschi a semnat în cele din urma tot cu o echipa din Est, Olympiakos Pireu.
Ratarea transferurilor lui Falcao si Belluschi se încadreaza pe o lista lunga de rateuri date de cluburile romanesti. Spre exemplu, Rapidul n-a crezut ca John Obi Mikel (Chelsea) sau John Carew (Aston Villa) pot ajunge fotbalisti de valoare, astfel ca au refuzat sa semneze cu acestia pe vremea cand nigerianul si norvegianul erau doar niste necunoscuti.

steaua radamel falcao river plate gigi becali ghencea porto inter
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1644 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017442 (s)