News Flash:

Inter vrea sa-i prelungeasca angajamentul lui Chivu

13 Februarie 2012
549 Vizualizari | 0 Comentarii
chivu cu lazio

Conducerea clubului Internazionale Milano ar vrea să îi prelungească fundaşului Cristian Chivu contractul, fapt confirmat de o întalnire programată pentru această săptămană, susţine un celebru jurnalist italian, Gianluca Di Marzio.

Di Marzio a precizat, pe site-ul său oficial, că Ioan Becali va avea o întalnire cu conducerea grupării, în care aceasta din urmă va propune un nou contract pentru Chivu, însă cu un salariu mai mic decat cel actual, informează canaleinter.it.

Ioan Becali a declarat, pentru Ilsussidiario.net, că în mod sigur va avea o întalnire cu oficialii grupării milaneze în această lună. "Sigur ne vom întalni cu cei de la Inter pană la finalul lunii, dar trebuie să stabilim o dată care să fie potrivită şi pentru Branca (n.r. - Marco Branca, oficial al clubului Inter Milano). Să rămană Chivu la Inter este prioritatea noastră. Ii respectăm mult pe Inter, Moratti şi Branca, astfel că aşteptăm această întalnire importantă" , a precizat Becali.

Cristian Chivu are contract cu Internazionale Milano pană în vară, iar presa internaţională a scris că s-ar afla în atenţia mai multor grupări, între care şi Real Madrid, Ajax Amsterdam şi Bayern Munchen.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

internazionale milano cristian chivu ioan becali
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1775 (s) | 34 queries | Mysql time :0.039243 (s)