News Flash:

Tenis

Li Na, campioana la Melbourne

26 Ianuarie 2014
548 Vizualizari | 0 Comentarii
Jucătoarea chineză Na Li a câştigat proba de simplu feminin din cadrul Openului Australiei la tenis, primul turneu de Mare Şlem al anului, în finala căruia a învins-o în două seturi, 7-6 (7/3), 6-0, pe Dominika Cibulkova din Slovacia, sâmbătă la Melbourne.

Graţie acestui succes, Na Li şi-a trecut în palmares cel de-al doilea titlu de Grand Slam din cariera sa, după cel cucerit în 2011, la Roland Garros, când a devenit prima jucătoare din Asia care a realizat această performanţă.

Totodată, la 31 ani şi 334 de zile, chinezoaica devine cea mai vârstnică jucătoare care a reuşit să câştige turneul australian în era Open (începând din 1968). Ea a mai fost finalistă la Melbourne în 2011 şi 2013, fără să reuşească însă să cucerească trofeul.

Începând de luni, Na Li va urca pe locul 3 în clasamentul mondial al tenisului feminin, depăşind-o pe rusoaica Maria Şarapova, eliminată în optimile de finală la Australian Open.

Dominika Cibulkova, numărul 24 mondial, a disputat cu această ocazie prima finală de Mare Şlem din cariera sa, jucătoarea din Slovacia trecând în sferturi de reprezentanta României, Simona Halep. Pentru Cibulkova, în vârstă de 24 ani, cel mai bun rezultat de până acum într-un turneu de Mare Şlem a fost o semifinală la Roland Garros, în 2009.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

na li dominika cibulkova melbourne
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1051 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015305 (s)