News Flash:

Lordul se retrage. Jean Padureanu va ocupa doar o functie onorifica la Gloria Bistrita

8 Ianuarie 2013
623 Vizualizari | 0 Comentarii
Jean Padureanu
Preşedintele executiv al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu (76 de ani), a anunţat că se retrage din viaţa activă a grupării de Liga I şi va îndeplini funcţia de preşedinte de onoare.

Pădureanu a înaintat această cerere la Adunarea Generală a clubului, desfăşurată luni, potrivit site-ului oficial al Gloriei. Consiliul director a aprobat propunerea pentru ca funcţia de preşedinte executiv al clubului să fie ocupată de directorul general Alexandru Hatfaludi.

În cadrul Adunării Generale s-a discutat şi intrarea Gloriei Bistriţa în insolvenţă (reorganizare) şi despre proiectul care vizează vitalizarea activităţii în club. Pentru creşterea şi promovarea tinerilor jucători, se va constitui clubul de fotbal Bistriţa, care va fi reprezentat în campionatele naţionale la juniori şi pentru început în ligile inferioare.

Până la sfârşitul lunii ianuarie va fi convocată Adunarea Generală a clubului Gloria Bistriţa, care va face bilanţul activităţii, va aproba planul de activitate pe 2013, iar în urma alegerilor va fi stabilita conducerea executivă pentru următorul mandat.

Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936, la Băileşti (jud. Dolj), şi a jucat la echipa locală, în Craiova la ''7 Noiembrie'' şi Universitatea, în Bucureşti, la CCA-Steaua şi la Bistriţa, unde în perioada 1958-1970 a fost unul dintre componenţii de bază ai Gloriei. Din 1964, când era încă jucător activ, a devenit vicepreşedinte al clubului Gloria, la cârma căruia a stat până în 1995, preluând între timp funcţia de preşedinte. A rămas în fruntea clubului până în toamna anului 1995, când a devenit preşedintele clubului Rapid, revenind la Gloria în 1997, iar până în prezent a îndeplinit funcţia de preşedinte executiv, fiind cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

consiliul director
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1917 (s) | 34 queries | Mysql time :0.039186 (s)