News Flash:

Lovitura pentru ieseni! Bojan Golubovic pleaca de la CSMS! Bosniacul negociaza deja cu Steaua

23 Mai 2016
960 Vizualizari | 0 Comentarii
Bojan Golubovic
Steaua si-a gasit atacantul de careu de care avea atât de multa nevoie. Bojan Golubovic era asteptat astazi la Bucuresti pentru a negocia si a semna contractul cu ros-albastrii. Dupa un sezon în care a suferit foarte mult în ofensiva, fosta campioana este pe punctul sa rezolve marea problema a echipei. Becali a dezvaluit la Digi Sport, ca negociaza cu doi fotbalisti din Portugalia, dar si cu Golubovic, care este foarte aproape sa semneze un contract din postura de jucator liber de contract. Desi oficialii lui CSMS Iasi sperau sa îl convinga pe bosniacul de 32 de ani sa semneze prelungirea, perspectiva transferului la Steaua, unde se poate lupta pentru grupele Ligii, a primat.

Cu toate ca nu este o masina de goluri (echipele modeste pe la care a trecut nici nu l-au alimentat cu foarte multe baloane), Golubovic pare sa fie un mare câstig pentru trupa lui Reghe. Un adevarat turn de control - masoara 187 cm si are o detenta foarte buna -, vârful poate fi o solutie pentru finalurile jocurilor, când constructia are de suferit. Steaua poate alege sa joace direct pe el, acesta demonstrând o abilitate incredibila în careu, mai ales la lovitura de cap. El poate fi în egala masura foarte util si la fazele fixe, un alt capitol la care ros-albastrii au ramas repetenti în ultima stagiune. "Este un caracter extraordinar. Joaca pentru echipa si este foarte periculos în ultimii 20 de metri. Are un joc de cap incredibil. În plus, face si un efort senzational. Cu siguranta poate juca înca 4-5 ani la nivel inalt", spunea Miriuta despre elevul sau, pe vremea când antrena Ceahlaul.

Al treilea cel mai bun strain din Liga 1

Jucatorul de 32 de ani a marcat 44 de goluri în prima liga din România (32 pentru Ceahlaul si 13 pentru CSMS Iasi), în peste 120 de jocuri, si l-a depasit pe brazilianul Eric, fotbalist care a evoluat la Gaz Metan si Pandurii.
Golubovic este la 4 goluri în urma grecului Pantelis Kapetanos, care a punctat de 48 de ori în Liga 1, pentru Steaua si CFR Cluj, dar are sanse minime sa-l depaseasca pe brazilianul Wesley, liderul starnierilor care au evoluat în România, cu 64 de goluri.
Victima preferata a bosniacului din atacul lui CSMS Iasi este Gaz Metan Medias, echipa împotriva a înscris de cinci ori.
Cei mai buni marcatori straini din istoria Ligii 1
1. Wesley (FC Vaslui, CSMS Iasi) - 64 goluri
2. Kapetanos (Steaua, CFR Cluj) - 48 goluri
3. Golubovic (Ceahlaul, CSMS Iasi) - 44 goluri
4. Eric (Gaz Metan, Pandurii) - 43 goluri
5. Fatai (Farul, Astra) - 41 goluri

Vine si Vlad Achim la Steaua?

Gigi Becali si MM Stoica au fost sâmbata dupa-amiaza la Voluntari, pentru a urmari partida dintre gazde si Petrolul, una extrem de importanta în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Cei doi au stat alaturi de Florin Tanase, atacantul Viitorului dorit de Steaua, dar l-au urmarit si pe Vlad Achim. El e mijlocasul român pe care Becali a anuntat ca-l vrea în echipa lui Reghecampf.

În vârsta de 27 de ani, fotbalistul nascut la Constanta a venit în iarna la FC Voluntari, liber de contract, de la Viitorul, si are o clauza în întelegerea cu ilfovenii prin care poate pleca tot liber, daca formatia retrogradeaza. În plus, o oferta a Stelei pe numele lui nu poate fi refuzata de conducerea Voluntariului.

Asta deoarece Becali a împrumutat nou-promovatei mai multi jucatori în acest sezon si are o mare influenta în club. Asa ca, foarte probabil, daca va fi convins de Achim, îl va putea lua fara probleme, poate chiar si din postura de jucator liber de contract. Becali a declarat în cursul acestei saptamâni ca va transfera un mijlocas român, iar sursele Digi Sport sustin ca Achim este favoritul. El joaca mijlocas defensiv si e vazut de sefii Stelei ca posibil partener al lui Pintilii în centrul liniei mediane.

Evolutiile lui Achim din acest sezon i-au atras atentia si lui Anghel Iordanescu, acesta convocându-l pe fotbalist la amicalul din noiembrie 2015 cu Italia, dar nu l-a folosit niciun minut. E posibil ca si Bogan Tîru, fundasul în vârsta de 22 de ani împrumutat de Viitorul la Voluntari, sa intre în zona de interes a Stelei. "Tîru, fata de ce avem în România, e acolo, e bunicel", a spus Gigi Becali, prezent la meciul Voluntari - Petrolul, sâmbata.

29 de meciuri a jucat Achim în Liga 1 în acest sezon, pentru Viitorul si Voluntari, marcând 4 goluri si oferind 6 pase decisive
750.000 de euro e cota de piata a lui Achim, conform transfermarkt.com

steaua bojan golubovic contract csms iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1501 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015491 (s)