News Flash:

Messi a primit mai mult de 90 la suta din voturi la Balonul de Aur

11 Ianuarie 2012
546 Vizualizari | 0 Comentarii
Messi cu balonul de aur

Din cele 485 de persoane care, prin voturile lor, au decis cine trebuie să fie recompensat cu Balonul de aur 2011, 457 au acordat cel puţin un punct caştigătorului, argentinianul Barcelonei Lionel Messi, ceea ce înseamnă că doar 5,8 la sută dintre juraţi, care trebuiau să acorde 5, 3 sau 1 punct fotbaliştilor pe care îi considerau printre primii 3 ai anului, l-au uitat pe Messi.

Incepand de anul trecut, Balonul de Aur, trofeu creat de revista France Football, se decernează împreună cu premiul de Cel mai bun jucător al anului al FIFA, preluandu-se, în acelaşi timp, şi sistemul de votare.

Astfel, din 2010 FIFA Balonul de Aur este decis împreună de căpitanii, antrenorii selecţionatelor naţionale şi ziariştii specializaţi.

Leo Messi a fost desemnat caştigător pentru al treilea an consecutiv, fiindu-i acordate 47,88 la sută din puncte, mai mult decat dublu faţă de cel clasat pe locul secund, portughezul de la Real Madrid Cristiano Ronaldo (21,60 la sută) şi de 5 ori mai mult decat a primit Xavi Hernandez, coechipierul argentinianului la Barca (9,23 la sută).

Concret, din cei 153 de căpitani ai selecţionatelor care au votat, 136 (88,9 la sută) au acordat puncte lui Messi, unul dintre cei care nu au acordat încredere viitorului caştigător fiind chiar Messi, care, căpitan al Argentinei fiind, i-a ales pe Xavi şi Iniesta, spanioli de la Barca, şi pe coechipierul de la naţională, aflat acum la Manchester United, Aguero. In afară de împricinat, majoritatea celor care nu l-au votat pe Messi din această categorie au fost reprezentanţi ai unor selecţionate exotice, cu pondere nesemnificativă în fotbalul internaţional, precum Burundi, Ciad, China, Etiopia, Pakistan, Tonga, Zimbabwe, dar şi Australia, Austria, Estonia, Macedonia sau Noua Zeelandă. Nici căpitanii Greciei şi Ungariei nu l-au ales pe Messi, dar şi Nuno Gomes, portughezul voind, probabil, să-i aducă un avantaj compatriotului său Cristiano Ronaldo, astfel că, alături de acesta, a optat pentru un alt lusitan, Nani, şi pentru brazilianul Neymar.

La selecţioneri, scrutinul a fost aproape unanim, cu 157 din cele 166 de nume participante optand pentru Messi, adică 94,6 la sută. Au făcut opinie separată selecţioneri din ţări precum Buthan, Burundi, Nigeria, Palestina, Insulele Solomon şi Venezuela. Alături de ei, însă, apar în analele votului pentru a-l fi ignorat pe Messi personalităţi precum John Benjamin Toshack, care pregăteşte Macedonia, care a optat pentru Xavi, Cristiano Ronaldo şi Eto'o, Giovanni Trapattoni, antrenorul principal al Irlandei (Xavi, Rooney şi Iniesta) şi cel al Chinei, Jose Antonio Camacho. Spaniolul ajuns la Beijing a punctat pentru Iker Casillas, Xavi şi Iniesta, iar faptul că şi căpitanul chinez, Li Weifeng, a indicat exact aceleaşi nume în aceeaşi ordine poate fi considerată mai mult decat o coincidenţă.

In presa specializată proporţia a fost cea mai aproape de maximum pentru Messi, din cei 166 ziarişti care au avut drept de vot doar condeierii din Letonia şi Guineea Ecuatorială l-au ignorat total pe starul argentinian. In schimb, 150 dintre jurnalişti (90,4 la sută) nu s-au încurcat în nuanţe, punandu-l pe Messi pe primul loc.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

lionel messi messi france football brazilianul neymar
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2062 (s) | 34 queries | Mysql time :0.054051 (s)