News Flash:

Messi a sarbatorit al 400-lea meci in tricoul Barcelonei cu o victorie clara

23 Ianuarie 2014
592 Vizualizari | 0 Comentarii
FC Barcelona s-a a învins în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia Levante, într-o partidă din cadrul primei manşe a sferturilor de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, disputată miercuri seara.

Acesta a fost meciul cu numărul 400 în tricoul 'blaugrana' pentru starul argentinian Lionel Messi care, deşi nu a marcat, a contribuit decisiv, prin pasele sale, la hat-trick-ul reuşit în repriza secundă de Cristian Tello (min. 60, 81 şi 86). 

Levante a condus cu 1-0 la pauză, prin golul lui Nabil El Zhar (min.31), însă catalanii au restabilit egalitatea după mai puţin de 10 minute de la reluare, în urma autogolului lui Juanfran (min.53), iar apoi au controlat cu autoritate jocul, câştigând la o diferenţă confortabilă, care risipeşte orice emoţie în privinţa returului de pe Camp Nou.

Într-un alt meci disputat miercuri în Copa del Rey, Real Sociedad a dispus pe teren propriu, cu 3-1, de formaţia de liga a treia Racing Santander, prin dubla lui Mikel Gonzalez (min.4 şi 33) şi reuşita mexicanului Carlos Vela (min.62). Pentru oaspeţi a înscris Mamadou Kone (min.83).

Marţi, în primul joc din această fază a competiţiei, Real Madrid a învins în deplasare, cu 1-0, echipa internaţionalului român Gabriel Torje, Espanyol Barcelona, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de franzezul Karim Benzema (min.25).

Ultimul meci din prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Spaniei, Atletico Madrid - Athletic Bilbao, este programat joi seara.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1491 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013854 (s)