News Flash:

Mircea Lucescu pleaca cu Sahtior in Antalya

8 Februarie 2012
612 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, antrenorul echipei Şahtior Doneţk, va fi alături de campioana Ucrainei la fotbal, în stagiul de pregătire din Antalya, care va începe săptămana viitoare, după cum a precizat Carlo Nicolini, secundul lui Şahtior.

Nicolini a precizat că nu ar fi avut rost ca Lucescu să meargă la Doneţk, unde se află echipa acum, după stagiul din Spania, deoarece în Ucraina este foarte frig şi ar fi riscant pentru starea de sănătate a tehnicianului, care a fost internat luna trecută în spital, după un accident rutier petrecut la Bucureşti.

''Vorbesc zilnic la telefon cu Mircea Lucescu. Mister află totul despre echipă, despre cum ne antrenăm şi detalii despre fiecare jucător. După ce am pierdut cu 0-2 meciul cu FC Copenhaga, m-a întrebat ce s-a întamplat, de ce echipa se comportă slab. Răspunsul meu a fost 'Echipa nu e în formă slabă. Acesta este fotbalul, nu poţi caştiga toate meciurile'. Mai sunt unele probleme cu Cigrinski, Ilsinho şi Stepanenko, dar restul jucătorilor sunt în formă bună'', a declarat Nicolini pe site-ul oficial al clubului.

''Lucescu vorbeşte cu mine şi cu Alexandru Spiridon în fiecare zi. Sunt sigur că el comunică şi cu preşedintele Rinat Ahmetov. Poate Lucescu nu este fizic cu noi, dar cu siguranţă este alături mental şi spiritual. Ştim care sunt pretenţiile sale, deoarece lucrăm împreună de ani buni'', a subliniat Nicolini.
Tehnicianul italian a ţinut să sublinieze că absenţa lui Lucescu de la echipă nu influenţează pregătire jucătorilor. Şahtior va susţine în stagiul din Antalya mai multe meciuri amicale, printre care şi cu Rapid Bucureşti, antrenată de Răzvan Lucescu, sau ŢSKA Moscova sau Partizan Belgrad.

Mircea Lucescu va decide dacă ''minerii'' vor mai disputa şi alte partide de verificare, mai ales că unii jucători vor trebui să plece la echipele naţionale.

Mircea Lucescu a fost internat în Spitalul Universitar vineri 6 ianuarie, cand, în urma unui accident rutier, maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tramvai pe bulevardul Vasile Milea, tehnicianul suferind mai multe fracturi de coaste. Alături de Lucescu, în maşină se afla şi o altă persoană, care a fost rănită uşor. Reputatul antrenor, vizitat în două randuri la spital de miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului Şahtior, a fost externat pe 23 ianuarie.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mircea lucescu carlo nicolini rinat ahmetov
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1481 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012958 (s)