News Flash:

Mircea Sandu va avea o pensie de 5.400 de euro

23 Martie 2011
785 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Sandu
• Presedintele FRF, Mircea Sandu, a fost ales pentru un nou mandat, de patru ani, de membru al Comitetului Executiv al UEFA • "Alegerea lui Mircea Sandu în board-ul UEFA este importanta pentru el personal, dar nu vad cum ar putea ajuta fotbalul românesc", a atacat Gica Popescu • Pentru ca bifeaza doua mandate in Comitetul Executiv al UEFA, Mircea Sandu va primi o pensie viagera lunara de 5.400 de euro

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a fost reales ieri, la Congresul de la Paris, pentru un nou mandat, de patru ani, de membru al Comitetului Executiv al UEFA, dupa al doilea tur de scrutin. "În primul tur de scrutin, presedintele FRF a primit 25 voturi, doua mai putine decât ar fi fost necesare. În conditiile în care sase dintre cei 13 candidati au obtinut minim 27 de voturi, s-a trecut la al doilea tur de scrutin, primii sase dintre cei sapte care nu obtinusera sufragiile necesare candidând pentru al saptelea (ultimul) loc de membru ramas vacant. De aceasta data, s-a aplicat principiul majoritatii simple, domnul Mircea Sandu primind cel mai mare numar de voturi, 15, dintre cei sase oficiali ramasi în cursa", precizeaza FRF într-un comunicat postat pe site-ul oficial.
Presedintele FRF se afla la al doilea mandat de membru al Comitetului Executiv al UEFA, dupa cel obtinut pe 26 ianuarie 2007, în Comitetul Executiv al UEFA, în urma sedintei care a avut loc la Dusseldorf. Atunci, Sandu l-a sprijinit la alegerile pentru sefia UEFA pe francezul Michel Platini, care a concurat si a câstigat în fata suedezului Lenart Johansson. Seful FRF a obtinut atunci 32 voturi, datorita unei aliante cu presedintii federatiilor din estul Europei, cu care s-a întâlnit la Bucuresti înaintea alegerilor. Sandu a mai încercat de doua ori sa patrunda în Comitetul Executiv al UEFA, prima oara în aprilie 1998, iar a doua oara în iulie 2000, dar a pierdut de fiecare data.
Fostul contracandidat al lui Sandu la sefia FRF, Gica Popescu, nu crede ca alegerea Nasului va aduce vreun avantaj fotbalului romanesc. "Alegerea lui Mircea Sandu în board-ul UEFA este importanta pentru el personal, dar nu vad cum ar putea ajuta fotbalul românesc. Aceasta alegere nu va face mai multe centre de copii si juniori în România, nu va aduce arbitraje mai bune si nici nu va face echipa nationala a României sa joace mai bine. Nicidecum. Nu vad cum ne-ar putea ajuta, dar, oricum, este important ca este un român acolo", a spus fostul international, contracandidat al lui Mircea Sandu la alegerile pentru presedintia Federatiei Române de Fotbal din 2005. Gheorghe Popescu sustine ca nu este important faptul ca Sandu a obtinut al doilea mandat dupa al doilea tur de scrutin.
Beneficiind de sprijinul presedintelui Michel Platini (reales si el pentru un nou mandat, fiind si singurul candidat la sefia UEFA) si de sustinerea mai multor tari, printre care Germania si Spania, Mircea Sandu a reusit sa obtina organizarea a doua evenimente fotbalistice importante în România. Primul va avea loc în 2011, Campionatul European U19, iar al doilea în 2012, finala Europa League.
Pozitia determinanta a Nasului a înlesnit si atragerea fondurilor de la UEFA si FIFA.
Si presedintele FRF are de castigat în urma prezentei pentru înca patru ani în forul fotbalistic european. Dincolo de prestigiul pozitiei, pensia viagera a lui Mircea Sandu pentru activitatea la UEFA ar creste de la 3.200 la 5.400 de euro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1782 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017181 (s)