News Flash:

Morosanu e gata de marea finala: "Va fi razboi"

25 Ianuarie 2013
1842 Vizualizari | 0 Comentarii
Catalin Morosanu
Finala K-1, la care participa si ieseanul Catalin Morosanu, se va desfasura pe data de 15 martie 2013, la Zagreb (Croatia), au anuntat joi, Mike Kim, patronul circuitului K-1 si promotorul Eduard Irimia, presedintele Superkombat.

În cadrul unei conferinte de presa, Eduard Irimia a spus: "Marea finala, care trebuia sa se desfasoare initial în luna decembrie, 2012, la New York, va avea loc în 15 martie 2013, la Zagreb (Croatia)". La întâlnirea cu presa a fost prezent si Catalin Morosanu, participant la finala K-1. În al doilea rând, a fost anuntat parteneriatul dintre Mike Kim si Eduard Irimia pentru gasirea de noi sportivi, la nivel mondial. În acest scop, se vor desfasura în perioada urmatoare selectii în Grecia (25 ianuarie), Germania (9 februarie), Anglia (15 februarie), Croatia (22 februarie), Statele Unite ale Americii (28 februarie), Cipru (1 martie), Egipt (8 martie), Bulgaria (15 martie), România (18 martie) si Brazilia (23 martie). Catalin Morosanu, sportiv legitimat la CS Cotnari Scorpions Iasi si pregatit de antrenorul Mihai Constantin, a declarat: "În finala o sa fie un adevarat razboi. În ring nu ne iubim, acolo ne batem. Pâna la urma este un sport, dar pentru mine, tot timpul fiecare meci a fost un razboi. În primul rând, cu mine personal, apoi cu adversarul. Îmi doresc sa fac o figura frumoasa în finala. Vreau sa fac niste meciuri mari. Sa fie ceva iesit din comun. Este un val mare de sportivi în tara noastra, la aceasta disciplina. Cred ca am ajuns la nivelul scolii olandeze. Sunt produsi la noi luptatori de talie mondiala, ne putem bate cu cluburile puternice. Eu vreau sa primesc o coroana de campion. Asa o sa ma simt si eu împarat pentru 10 minute. Cred ca este cel mai frumos lucru. O sa am emotii mari, în mod normal. Suntem oameni. Dar emotiile mele sunt constructive, nu ma inhiba. Te concentrezi si apoi câstigi meciul. Toata viata am vrut sa ajung în finala de 16. Am reusit acest lucru, acum sunt în finala de 8 si vreau sa câstig". Morosanu este singurul român calificat în finala K-1, dupa ce l-a învins în Final 16 de la Tokyo, în octombrie, pe polonezo-australianul Paul Slowinski.
Ceilalti finalisti sunt croatul Mirko "Cro Cop" Filipovic, azerul Zabit Samedov, americanul Jarrel Miller, surinamezul Ismael Londt, australianul Ben Edwards, egipteanul Hesdy Gerges si japonezul Makoto Uehara.
Premiul pentru noul campion mondial K-1 va fi de un milion de dolari, finalistul urmând sa plece acasa cu un cec în valoare de 300.000 de dolari, iar semifinalistii, cu câte 100.000 de dolari.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

finala k-1 catalin morosanu zagreb croatia mike kim
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1993 (s) | 35 queries | Mysql time :0.046149 (s)