News Flash:

Mourinho, cel mai bine platit antrenor din lume

21 Martie 2012
838 Vizualizari | 0 Comentarii
Jose Mourinho

Portughezul Jose Mourinho, de la Real Madrid, a fost cel mai bine plătit antrenor din lume în 2011, cu venituri anuale de 14,8 milioane euro, devansandu-i pe italianul Carlo Ancelotti (Paris SG) - 13,5 milioane euro şi pe spaniolul Josep Guardiola (FC Barcelona) - 9,5 milioane euro, conform revistei franceze France Football.

Mourinho, 49 ani, a fost primul antrenor care a obţinut un salariu de peste 10 milioane euro, la Inter Milano, cand încasa 11 milioane euro, identic cu cel de acum la Real Madrid.

Ancelotti urcă pe locul 2 atat datorită salariului de la PSG cat şi indemnizaţiei primite la despărţirea de Chelsea.

In topul 10 al antrenorilor cu cele mai mari venituri mai figurează francezul Arsene Wenger (Arsenal/9 milioane euro), olandezul Guss Hiddink (Anji Mahacikala/8,6 milioane euro), italianul Fabio Capello (ex-selecţionerul Angliei/8,5 milioane euro), britanicul Alex Ferguson (Manchester United/8 milioane euro), olandezul Dick Advocaat (selecţionerul Rusiei/7 milioane euro).

In 2010, antrenorii cu cele mai mari venituri au fost Mourinho (13,5 milioane euro), Pep Guardiola (10,5 milioane euro) şi Rafael Benitez (10,2 milioane euro).

In celelalte sporturi de echipă, cei mai bine antrenori plătiţi sunt din campionatul de baschet NBA. Cele mai mari venituri le-a obţinut în 2011 antrenorul lui Boston Celtics, Doc Rivers, cu 5,4 milioane euro, urmat de Greg Popovich (San Antonio Spurs) şi Mike D'Antoni (New York Knicks) cu cate 4,6 milioane euro.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

jose mourinho real madrid josep guardiola chelsea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1809 (s) | 34 queries | Mysql time :0.049134 (s)