News Flash:

Handbal

Oltchim Rm. Vlcea a castigat Cupa Romaniei la handbal feminin

21 Mai 2011
678 Vizualizari | 0 Comentarii

Oltchim Rm. Vâlcea a câştigat sâmbătă Cupa României la handbal feminin, după ce a învins pe HC Oţelul Galaţi cu scorul de 40-29 (17-16), în finala jucată în Sala Sporturilor din Bacău.

Oltchim, care a reuşit astfel eventul, după ce câştigase şi titlul de campioană, a început excelent meciul şi a condus 7-1 şi 9-2, dar Oţelul a revenit apoi în joc graţie unei prestaţii excelente a Alinei Branişte-Horjea. Horjea a marcat 10 goluri în prima repriză, iar Oţelul a reuşit egalarea în min. 29, 15-15, dar la pauză Oltchim a intrat cu avantaj minim, 17-16.

La reluare, echilibrul s-a menţinut doar timp de patru minute, deoarece din minutul 34 (18-18) gălăţencele nu au marcat timp de 9 minute, până la scorul de 25-18. Oltchim a jucat dezinvolt şi s-a impus clar, dovedindu-şi valoarea, cu scorul de 40-29.

Golurile învingătoarei au fost reuşite de Ionela Stanca, Iulia Curea, Ada Nechita, Valentina Ardean, Oana Manea - câte 5 goluri, Iulia Managarova - 4, Patricia Vizitiu, Adina Fiera, Yeliz Ozel - 3, Roxana Han, Steluţa Luca - 1. Pentru Oţelul au punctat Branişte-Horjea - 12 goluri, Artean - 4, Curtean - 3, Bodârlău, Tudor, Trandafir, Cioaric - câte 2, Gheorghe, Iacob - 1.

Oţelul va evolua în Cupa Cupelor în urma acestei performanţe.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1507 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013037 (s)