News Flash:

Performanta unica pentru Romania, la Cupa Mondiala de rugby din Anglia

13 Octombrie 2015
731 Vizualizari | 0 Comentarii
Stejarii si-au încheiat participarea la Cupa Mondiala de rugby cu un esec (scor 22-32), dar pleaca acasa cu o performanta unica atinsa în Anglia. România a reusit prima oara în istoria participarilor sale la turneul final sa marcheze eseu în toate meciurile. România a participat la toate cele 8 editiile de Cupa Mondiala de pâna acum si de fiecare data a iesit din competitie dupa faza grupelor. A reusit câte o victorie la sase dintre cele opt participari, doar în 1997 si în 2011 plecând acasa fara vreun succes.

Citeste si: Cupa Mondiala de rugby: Romania invinge Canada dupa un meci incredibil

În 2015, Stejarii au învins Canada cu 17-15, reusind un record în istoria competitiei, revenirea si victoria de la un deficit de 15 puncte. În acelasi timp, editia engleza a Cupei Mondiale a însemnat si o performanta unica pâna acum pentru români, marcarea a cel putin un eseu în fiecare meci disputat. În primul meci din grupa, Valentin Ursache a marcat singurul eseu al României din meciul cu Franta (11-38), în vreme ce Ovidiu Tonita a marcat eseul contra Irlandei (10-44). Capitanul Mihai Macovei a marcat apoi doua eseuri contra Canadei (17-15), pentru ca duminica, în jocul cu Italia, Adrian Apostol, de doua ori, si Valentin Popârlan, o data, sa culce balonul în terenul de tinta advers.

Citeste si: Cupa Mondiala de rugby: Romania, invinsa de Irlanda

Sapte eseuri au marcat astfel Stejarii la acest turneu final, egalând la acest capitol cea mai buna performanta din istorie, reusita la turneul din 2003. Numai ca atunci cinci dintre eseuri au fost înscrise în meciul cu Namibia, câstigat cu 37-7.

Selectionerul crede ca "Stejarii" pot mai mult

Selectionerul galez al stejarilor, Lynn Howells, crede în potentialul echipei nationale, pe care o va conduce si în urmatorii doi ani. România nu si-a îndeplinit obiectivul la Cupa Mondiala din Anglia, calificarea directa la editia urmatoare. Prestatiile din finalurile meciurilor cu Canada si Italia sunt însa încurajatoare. Stejarii au reusit o premiera la competitia din Anglia. Au marcat cel putin un eseu în fiecare dintre cele patru meciuri.

Citeste si: Programul complet al Cupei Mondiale de Rugby. Competitia se vede si in Romania

Cele mai multe le-au reusit chiar contra Italiei, doua prin Adrian Apostol si unul prin Valentin Popârlan. Selectionerul Lynn Howells regreta jocul slab din prima repriza, la capatul careia Italia a condus cu 22-3. România a primit din nou un cartonas galben, la fel ca în precedentele trei jocuri. "Este ceva ce nu poate continua la nesfârsit. Trebuie sa jucam 80 de minute. Este dezamagitor ca am primit iar un cartonas, 10 puncte au facut o diferenta uriasa în meci", a spus la final Lynn Howells. Capitanul din meciul cu Italia, în absenta suspendatului Mihai Macovei, a fost Valentin Ursache: "Nu a fost bine pentru noi, dar sunt fericit pentru baieti. Au facut o a doua repriza foarte buna. Au marcat trei eseuri împotriva unei echipe foarte bune, asa ca este o performanta buna pentru România".

Dupa ce a batut palma cu conducerea Federatiei pentru a-si prelungi cu înca doi ani contractul, Howells vede un viitor stralucit pentru nationala: "Cel mai important lucru este ca am dovedit ca ne putem bate cu selectionatele europene, acum trebuie sa jucam mai des contra lor. Cred ca am aratat ca avem calitati, dar mai este mult de lucru". România a reusit câte o victorie la sase dintre cele opt participari la Cupa Mondiala, dar nu a trecut niciodata de faza grupelor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rugby selectioner echipa nationala mihai macovei cupa mondiala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1841 (s) | 34 queries | Mysql time :0.014753 (s)