News Flash:

Tenis

Polonia ne-a batut in Fed Cup

3 Februarie 2012
668 Vizualizari | 0 Comentarii
Irina Begu

Echipa feminină de tenis a Romaniei a fost învinsă de formaţia Poloniei cu scorul de 2-1, vineri la Eilat (Israel), în Grupa D a zonei Euro-africane a Cupei Federaţiei (Fed Cup) şi a ratat calificarea în semifinale.

Surorile Agnieszka şi Urszula Radwanska au întrecut în meciul decisiv perechea Irina Begu/Simona Halep cu 4-6, 6-0, 6-0. In setul trei, un moment psihologic s-a consumat în primul ''game'', cand romancele au irosit două mingi de break. Polonezele au revenit şi apoi au fost de neoprit.

Simona Halep (50 WTA) a învins-o pe Urszula Radwanska (85 WTA) în două seturi, cu 7-6 (7), 6-4 în prima partidă de simplu. Simona a condus în primul set cu 5-2, dar apoi Urszula a întors scorul la 6-5. Halep a restabilit egalitatea, 6-6, şi a trimis meciul în tiebreak, unde s-a impus cu 9-7, după ce a fost condusă cu 4-2 şi a irosit două mingi de set. In setul secund, Halep a reuşit break-ul la scorul de 2-2 şi apoi şi-a fructificat avantajul.

Agnieszka Radwanska, numărul şase mondial, a învins-o apoi fără drept de apel pe Irina Begu (41 WTA) cu 6-1, 6-3 şi a restabilit egalitatea.

Polonia a caştigat grupa în urma acestui succes şi s-a calificat în semifinale. Invingătoarele din semifinale vor juca barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup. Romania învinsese anterior Croaţia cu 2-1 şi Luxemburgul cu 3-0.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

poloniei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1545 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020218 (s)