News Flash:

Popa a ingropat Rapidul - VIDEO

16 Martie 2012
1451 Vizualizari | 0 Comentarii
• Concordia Chiajna a invins Rapidul cu 1-0, intr-o partida din etapa 21 a Ligii I de fotbal, printr-un gol superb marcat in minutul 90 de Adrian Popa • Dani Coman s-a certat cu fanii Rapidului si a aruncat cu o sticla spre galerie, iar antrenorul Razvan Lucescu vrea sa demisioneze • Tot ieri, CS Mioveni si FCM Targu Mures au remizat, scor 0-0

Bomba in Liga I! Concordia Chiajna a reusit o victorie rasunatoare pe teren propriu in fata Rapidului, invingand in prelungiri prin golul marcat de Adrian Popa in urma unei actiuni personale uluitoare. Rapidistilor nu le-a iesit nimic in acest meci, unul foarte inchis si cu putine faze de poarta.

Rocha a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize (‘14). Scapat singur, atacantul gazdelor a sutat puternic, dar Coman a reusit sa respinga în corner. Herea (‘26), Roman (‘30) si M. Antonio (‘37) au avut slabe tentative de a deschide scorul pentru Rapid.

Rapid a avut aceleasi atacuri lipsite de incisivitate si în prima repriza. Radu Petrescu l-a eliminat usor pe Rui Duarte (‘50), dar a echilibrat balanta 8 minute mai tarziu, cand l-a trimis la cabine si pe Muzac.

Razvan Lucescu l-a trimis în teren în ultimele 15 minute si pe argentinianul Sotelo, aflat la debut. Gospodinov a avut în doua randuri interventii salvatoare si a reusit sa mentina scorul alb. Ad. Popa a marcat golul victoriei în minutul 90, la capatul unei curse de la 25 de metri de propria poarta.

În timpul meciului, suporterii rapidisti l-au înjurat pe Dani Coman. Portarul nu s-a lasat mai prejos si a ripostat trimitand cu furie o sticla înspre fani, dar acestia i-au cerut sa plece din Giulesti. Nici Razvan Lucescu n-a scapat de contestarile fanilor. "Razvan si finii lui, cascadorii rasului", au strigat fanii rapidisti. Ba chiar au sugerat si un nume menit sa-l enerveze pe antrenor: "Sumudica, Sumudica!".

Dupa meci, Razvan Lucescu a avut un discurs care semana a despartire de Rapid. “O galerie frumoasa, care, de obicei, sustinea neconditionat jucatorii si a condus echipa spre mari succese, a fost împotriva propriilor jucatori. Astazi s-a produs o fisura. E greu cand un club este dezbinat. Au fost înjurati oameni care au facut istorie la acest club. Un punct ar fi însemnat cat de cat ceva în clasament, asa suntem departe. Echilibrul s-a rupt la eliminarea lui Duarte. Un meci care se termina egal. N-ai nici o sansa cand suporterii te înjura în toata repriza a doua. Oameni care au pus suflet pentru aceasta echipa sa fie înjurati. Daca asta se vrea, sa mergem spre distrugere, hai sa mergem. E pacat ca se termina niste ani frumosi aici. Va fi greu sa ne regasim linistea, motivatia si spiritul, chiar daca n-a fost cel mai bun meci. Sunt meciuri care se castiga urat si spre final. Poate nici Cupa nu mai e un obiectiv daca suporterii nu vor asta".

Tot ieri, CS Mioveni si FCM Targu Mures au remizat, scor 0-0, la finalul unui meci care a semanat cu unul de liga secunda.

Avancronica etapei

Pentru ca la mijlocul saptamanii este etapa intermediara, in week-end sunt programate nu mai putin de 6 partide. Gaz Metan a ajuns într-o situatie destul de grava. Cu 10 esecuri în 20 de runde, echipa ce o elimina în vara anului trecut pe Mainz din Europa League s-a apropiat la doar 4 puncte de retrogradare. Sâmbata, echipa lui Pustai joaca la Sibiu cu Vointa (ora 15.00, Digi Sport).

A doua clasata in ierarhia interna, CFR Cluj, primeste sâmbata vizita echipei Pandurii (ora 17.00, GSP TV). Cu o runda în urma, trupa lui Grigoras a facut un meci foarte bun în compania lui Dinamo, reusind sa-i fure acesteia un punct, în egalul,  2-2, de la Targu Jiu.

Fara nici un succes de 5 etape si învinsa în ultimele 3 consecutive, Petrolul a cazut pe loc retrogradabil. În aceste conditii, un succes acasa cu U. Cluj (ora 19.00, Digi Sport) devine obligatoriu. Acesta va fi primul joc al clujenilor cu vârful Cl. Niculescu în calitate de antrenor principal.

In ultimul meci de astazi (ora 21.30, Digi Sport), Dinamo are joc usor la prima vedere, în "Stefan cel Mare", cu Sportul. În 9 partide pe propriul teren, alb-rosii au acumulat 19 puncte! De partea cealalta, trupa din Regie a cunoscut un reviriment sub bagheta lui Isaila, în ultimele 6 etape, Sportul reusind sa adune 11 puncte.

Duminica sunt programate alte doua meciuri foarte interesante. FC Brasov va încerca sa obtina in fata campioanei Otelul (duminica, ora 18.00, Digi Sport) a 7-a victorie pe propriul teren, în 10 meciuri. In fine, dupa Mioveni si U. Cluj, Steaua cauta sa obtina contra Astrei (duminica, ora 20.30, Digi Sport) cel de-al treilea succes consecutiv în retur. Cel mai important atu al echipei lui Stan ar putea fi, însa, altul: cu ocazia acestui joc, Steaua revine acasa! Partida se va juca pe Ghencea, arena ce va fi probabil plina la ora meciului.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

concordia chiajna rocha rapid razvan lucescu dani coman cs mioveni
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1969 (s) | 34 queries | Mysql time :0.049125 (s)