News Flash:

Razvan Lucescu da vina pe ghinion

4 Martie 2012
475 Vizualizari | 0 Comentarii
Razvan Lucescu

Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, sambătă seară, după remiza cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că a fost o zi ghinionistă pentru Rapid, precizand că jucătorii săi au ratat foarte mult şi ar fi putut să rişte spre final primirea unor cartonaşe în scopul menţinerii avantajului pe tabela de marcaj.
"Este o amărăciune pentru cele două puncte pierdute. Am făcut un joc foarte bun, am dominat, am recuperat multe mingi şi nu le-am permis adversarilor să-şi creeze ocazii în prima parte. Am avut şi două bare, dar am şi ratat foarte mult. Golul din minutul 82 ne face să pierdem nedrept două puncte. Faza din care am primit golul ne-a arătat că nu am avut sangele rece să întrerupem jocul cand situaţia o cere. Dar jucătorii s-au gandit la cartonaşele galbene pe care deja le aveau. Trebuia să întrerupem jocul, să luăm cartonaş galben sau chiar roşu, dar măcar caştigam cu 1-0, pentru că mai erau doar 10 minute de joc. Pe viitor este imposibil ca avand acelaşi joc şi spirit să nu obţinem rezultate foarte mari. Pană la umă a fost o zi ghinionistă pentru noi, cu toate că evoluţia a fost de apreciat", a spus Lucescu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

universitatea rapid
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1930 (s) | 34 queries | Mysql time :0.049026 (s)