News Flash:

Rinat Ahmetov, din nou la Bucuresti

15 Ianuarie 2012
518 Vizualizari | 0 Comentarii
Rinat Ahmetov si Mircea Lucescu

Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Şahtior Doneţk, a sosit duminică la Bucureşti, cu un avion privat, pentru a-l vizita pe antrenorul Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar din Capitală.

La ieşirea din aeroportul Băneasa, Ahmetov a lăsat să se înţeleagă că varianta cu Răzvan Lucescu antrenor la Şahtior pană în vară nu este una viabilă: ''Nu e exclus să ajungă antrenor la Şahtior, e un antrenor tanăr, care progresează, dar consider că Mircea Lucescu are şanse să antreneze mulţi ani de aici înainte pe Şahtior''.

''Toată echipa îi transmite însănătoşire grabnică şi să revină cat mai repede la antrenamente. De asemenea, şi preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, îi urează multă sănătate'', a mai spus Ahmetov.

Miliardarul ucrainean a mărturisit că a vorbit în ultimele zile la telefon cu Lucescu şi din vocea vioaie a acestuia a înţeles că e deja gata să revină la echipă: ''E plin de energie şi doreşte să revină la echipă. E important, totuşi, să păstreze o disciplină în tratament şi să fie ascultător faţă de indicaţiile medicilor''.

Ahmetov nu este îngrijorat de pregătirea echipei Şahtior în lipsa lui Mircea Lucescu, deoarece are un staff tehnic care lucrează în această formulă de 7 ani, cu un program bine stabilit, iar pregătire pentru campionat se va desfăşura foarte bine. ''Vom caştiga competiţiile în care suntem angrenaţi'', a afirmat cu încredere Ahmetov.

Patronul lui Şahtior a afirmat că nu e interesat să cumpere alte echipe (cum ar fi Rapid, n. red.): ''Şahtior deţine monopolul în inima mea. Romania are jucători foarte buni, suporteri minunaţi, întreaga ţară iubeşte fotbalul, care e la un nivel foarte înalt aici. Sunt trist în situaţiile în care avem adversare echipe din Romania, pentru că mai mereu pierdem. In Romania sunt mulţi fotbalişti talentaţi, iar lucrul principal este că au foame de rezultate, dau sută la sută pe teren şi din aceste motive apreciez fotbalul romanesc''.

Rinat Ahmetov a subliniat că în momentul în care va vedea în Romania un fotbalist care poate ajuta pe Şahtior, sigur îl va transfera. ''In acest moment nu avem nevoie de transferuri. E criză economică şi vindem jucători'', a adăugat Ahmetov.

Ahmetov l-a mai vizitat pe Lucescu şi pe 8 ianuarie, cand a promis că va reveni în Romania.

Antrenorul Mircea Lucescu este internat în Spitalul Universitar din Capitală de vineri 6 ianuarie, cand, în urma unui accident rutier, maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tramvai pe bulevardul Vasile Milea. Alături de Lucescu, în maşină se afla şi o altă persoană, care a fost rănită uşor.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rinat ahmetov mircea lucescu viktor ianukovici
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1604 (s) | 34 queries | Mysql time :0.016687 (s)