News Flash:

Ruptura totala intre Steaua si echipa nationala! Iordanescu anunta sanctiuni foarte dure

26 Ianuarie 2016
555 Vizualizari | 0 Comentarii
Anghel Iordanescu
Conflictul dintre Steaua si echipa nationala a escaladat. Tricolorii au plecat ieri dimineata în cantonamentul din Antalya, fara cei 6 fotbalisti convocati de la campioana Romaniei. Selectionerul Anghel Iordanescu este de parere ca ros-albastrii boicoteaza nationala si a cerut masuri dure din partea FRF.

Steaua avut 6 jucatori convocati la nationala (Nita, Papp, Tosca, Pintilii, Adi Popa, Stanciu), iar Laurentiu Reghecampf a organizat o conferinta de presa, în cantonamentul campioanei din Antalya, în care a explicat de ce elevii sai nu au dat curs convocarii.

"Vreau sa scoateti în evidenta faptul ca nu ma intereseaza niciun scandal de la FRF. Eu stiu ce înseamna omul de fotbal Puiu Iordanescu, mai ales pentru familia Stelei. A facut multe lucruri frumoase pentru fotbalul românesc. Nu vreau sa creada cineva ca am jignit sau sa se interpreteze ceva. Tin sa explic si alte lucruri pentru colegii mei de la alte echipe, e normal sa explic ce am discutat cu cei de la FRF. E o forma de respect.

Am avut o discutie cu domnul Iordanescu vineri, cu toate ca aveam o întâlnire pe 7 ianuarie, pe care dânsul a anulat-o din nu stiu ce motiv. Le-am explicat pe larg problemele pe care le avem la echipa. Avem foarte multi jucatori accidentati. Am vorbit chiar înainte sa se publice lotul selectionatei divizionare, fiindca nu este echipa nationala a României. Este un program pe care noi nu-l vedem în ordine, pentru ca avem si noi antrenamente. Nu este OK, ati vazut ce s-a întâmplat si în Italia si ce reactii au fost. Nu e normal un astfel de cantonament acum.

Pe Pintilii am tinut sa-i explicam selectionerului ca vrem sa-l tinem pentru ca-l avem doar pe Muniru apt, iar meciurile amicale nu le putem amâna. Iordanescu a zis ca ne-a pus 4 solutii la dispozitie, dar n-a fost asa. Apoi ne-a zis ca-i lasa pe Nita si Tosca si sa ramâna doar 4 jucatori. Nu e corect nici asa! Adica ei erau selectionati de ochii lumii, sa vina si ei acolo, adica n-aveam sanse sa mearga la Euro!
N-am fost de acord sa mearga de pe 24 ianuarie si sa stea pâna la final. Nu e nicio rautate sau vreo lipsa de respect. Am vrut sa ajutam! Dar cum sa mergem la meciurile amicale cu 14 jucatori? N-am ajuns la un numitor comun. N-are rost sa ne jignim gratuit, mai ales ca la Euro sigur vor fi multi stelisti. Nu e data oficiala, nu avem pentru ce sa ne temem de vreo pedeapsa. Jucatorii Stelei vor la nationala, nu la o selectionata divizionara.

Voiam sa fiu mai dur în conferinta asta, dar m-am mai linistit. Astept sa vad ce zic cei de la FRF si mai vedem. Nu mi-e teama! Cum sa depuncteze Steaua? E un regulament, lucrurile sunt clare", a declarat Laurentiu Reghecampf, într-o conferinta de presa.

Reactiile din lumea fotbalului nu s-au lasat asteptate, dupa aceasta decizie controversata a clubului Steaua. Mircea Rednic (Dinamo) si Narcis Raducan (Pandurii) sunt doar doi dintre cei care contesta hotarârea luata de campioana României. Conform avocatului FRF Catalin Ciubota, jucatorii Stelei care nu au raspuns prezent convocarii la nationala risca între 4 si 8 etape de suspendare. Delegatia României a plecat spre Turcia ieri dimineata, de pe aeroportul Henri Coanda. Cantonamentul echipei României a fost stabilit la Hotel Maxx Royal, Belek.

În meciurile de pregatire, tricolorii vor întâlni:
Torpedo Kutaisi (locul 10 din Georgia - 29 sau 30 ianuarie)
Zimbru Chisinau (locul 3 în Moldova - 2 februarie)
Turkmenistan (locul 117 în clasamentul FIFA - 7 februarie)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

steaua echipa nationala antalya fotbalisti campioana romaniei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1692 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015548 (s)