News Flash:

Se naste o noua campioana! Andreea Stefanache, medaliata cu argint la Nationale

10 Februarie 2015
1025 Vizualizari | 0 Comentarii
Andreea Stefanache si prof Angelica Diaconu
La finalul saptamanii trecute, in timp ce ieseanul Vladut Simionescu castiga medalia de aur la Openul de la Sofia, la Craiova s-a desfasurat finala Campionatului National de Judo, destinat sportivilor care nu au implinit inca varsta de 18 ani (Under 18 - juniori II). La competitia din Oltenia au participat si cinci judoka ieseni, cea mai buna performanta apartinandu-i Andreei Stefanache, de la CSS Unirea Iasi.

La categoria +70 de kilograme, sportiva pregatita de antrenorul Angela Diaconu a ajuns pana in finala, cucerind astfel medalia de argint la Nationale. Andreea Stefanache este eleva la Scoala Mihai Codreanu, din Iasi, si va participa si la Balcaniada de judo, din acest an, gazduita tot de Craiova. De altfel, performanta obtinuta de Andreea Stefanache este una incredibila, din moment ce sportiva din Iasi are doar 16 ani si ea are adversare mai mari decat ea cu 2 ani. In finala de la Craiova, Andreea a fost invinsa de Alexandra Mazilu (Centrul Olimpic de la Cluj) care are 18 ani si a luat aurul la Cupa Europei. "Andreea va participa in continuare si la competitiile de la categoria ei de varsta - 16 ani, acolo unde cred eu ca are toate sansele sa devina campioana nationala. In plus, ea are sansa sa participe si la categoria sub 18 ani, unde majoritatea sportivelor sunt cu doi ani mai mari decat ea. Toate rezultatele obtinute la Craiova sunt foarte bune si merita toate felicitarile din lume atat sportivii, cat si parintii lor pentru munca titanica pe care au depus-o", a declarat prof. Angela Diaconu, antrenorul Andreei Stefanache la CSS Unirea Iasi.

La finala campionatului national de judo au mai fost aproape de medalii si alti sportivi din Iasi. Astfel, Roxana Prisecaru (categoria 57 de kilograme, eleva la Liceul Pedagogic Vasile Lupu, antrenor Angelica Diaconu) a terminat concursul pe locul 7, aceeasi performanta fiind obtinuta si de Alexandra Pachitescu (categoria 57 kg, eleva la LPS, antrenor Iulian Perdun), dar si Tudor Gherghel (categoria 57 kg, elev la LPS, antrenor Florin Grosu). In fine, la categoria +90 de kilograme, Razvan Prisecaru (elev la LPS si pregatit de antrenorul Ioana Babiuc) a terminat competitia de la Craiova pe locul 7.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Andreea_Stefanache_si_prof._Angelica_Diaconu_
vladut simionescu andreei stefanache andreea stefanache
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1515 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013984 (s)