News Flash:

SOC! Simona Halep se retrage din tenis pentru cel putin o luna

25 Ianuarie 2016
791 Vizualizari | 0 Comentarii
Simona Halep
Jucatoarea de tenis Simona Halep, numarul 2 mondial, a anuntat, duminica, pe contul sau de Facebook, ca va fi supusa unei interventii chirurgicale, astfel ca nu va participa la meciul României cu Cehia din Fed Cup, dar nici la turneele de la Doha si Dubai.

"Cu parere de rau, tin sa anunt ca sunt nevoita sa renunt la participarea la Fed Cup, deoarece voi fi supusa unei interventii chirurgicale. Sa joc la Fed Cup a însemnat si înseamna foarte mult pentru mine, de aceea sunt dezamagita ca nu pot participa din nou alaturi de echipa. Ultimele 6 saptamâni au fost extrem de dificile pentru mine, având infectie la stomac, nas si ureche. Aceasta a fost una dintre cele mai grele perioade sportive, deoarece nu am avut posibilitatea sa ma antrenez la capacitate maxima, chiar daca am fost sub tratament antibiotic. Am încercat sa dau tot ce pot în Australia, dar, din cauza infectiilor existente, din pacate am înrautatit lucrurile, încercând sa trag de mine sa joc la Grand Slam. La îndrumarea medicului specialist, va trebui sa suport o operatie pentru a-mi rezolva o problema existenta la nas, fiind sfatuita ca aceasta este cea mai buna optiune pentru a trata definitiv aceasta problema. Din acest motiv, voi fi nevoita sa ma retrag si de la turneele Dubai si Doha. Urmatorul turneu la care voi participa va fi atunci când voi fi recuperata 100%", a scris Halep.

Ea spera sa se recupereze la timp pentru Indian Wells: "Totusi, sper ca ma voi recupera la timp pentru a putea participa la Indian Wells. Îmi doresc sa trec cu bine peste aceasta inteventie si sa ma pot deplasa la Cluj, sa fiu alaturi de echipa, chiar si din tribuna. Va multumesc pentru sustinerea constanta, o sa va simt lipsa în aceste saptamâni de pauza. În aceasta perioada, o sa fac tot ceea ce este necesar sa revin pe teren mai puternica si într-o forma buna", a adaugat Halep.

Marti, Simona Halep, cap de serie numarul 2, a fost eliminata în primul tur al Australian Open, dupa ce a fost învinsa, cu scorul de 6-4, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 WTA, sportiva venita din calificari. Zhang s-a impus într-o ora si 18 minute si a trecut pentru prima data în cariera în turul al doilea al unui Grand Slam, dupa ce a fost eliminata de fiecare data în mansa I la precedentele 14 prezente, începând din 2008.

Întâlnirea dintre România si detinatoarea trofeului, Cehia, contând pentru sferturile de finala ale Grupei Mondiale, va avea loc în 6 si 7 februarie, la Cluj-Napoca.
Turneul de la Dubai are loc în perioada 15-20 februarie, iar Qatar Open de la Doha se disputa în intervalul 21-27 februarie.

simona halep facebook interventii chirurgicale fed cup
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1450 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013212 (s)